Crin Antonescu a explicat miercuri seara cum a fost anuntat, in perioada guvernarii USL, de premierul Victor Ponta ca dorea sa o numeasca pe Laura Codruta Kovesi in functia de sef al DNA.
Fostul presedinte al PNL a declarat, intr-o interventie telefonica la Antena 3, ca a fost anuntat de acest lucru in biroul sau, chiar de catre Ponta, si ca i-a spus inca de atunci ca nu este de acord, scrie hotnews.ro.
"Eu am aflat de intentiile de propunere ale dl Ponta intr-o discutie care a avut loc la mine in biroul de presedinte al Senatului. (...) Ne-a adus la cunostinta ca doreste ca ministrul Justitiei sa faca acele propuneri", a spus Antonescu. El a precizat ca in acel moment functia era ocupata de Mona Pivniceru.
Victor Ponta "a enuntat aceste nume" si "i-am spus ferm, si am si avut o discutie, nu foarte lunga, ca nu cred ca e bine", a adaugat Crin Antonescu.
Acesta a spus ca i-a transmis lui Ponta ca, in opinia sa, ministrul Justitiei de atunci, Mona Pivniceru, ar fi trebuit sa continue procedurile de concurs. Liviu Dragnea era de fata la discutie, a mentionat Antonescu, subliniind insa ca era "clar ca purtatorul si sustinatorul acestei ipoteze a fost dl Ponta".
Mona Pivniceru "refuzand aceasta formula a si plecat", si "am refuzat si eu, si noi, PNL, sa pastram ministerul Justitiei in aceste conditii", a continuat Crin Antonescu.