Cozmin Guşă a apreciat faptul că numirea celor doi noi directori în cadrul Serviciului Român de Informaţii reprezintă un semn foarte bun, pe mai multe planuri.
Analistul politic a explicat că analizează noile numiri "cu plăcere, deşi e o informaţie pe care trebuie să o rumegăm".
"Din punctul meu de vedere, doi directori noi înseamnă schimbări majore la vârful SRI, dacă vorbim de directori adjuncţi, pentru că, din câte ştiu eu, e vorba de conducerea operativă a SRI, ori asta inseamna un birou activ, format din 5 sau 7 persoane şi două noi persoane în conducerea operativă a SRI înseamnă o schimbare importantă.
Schimbarea e importantă nu doar pentru că e vorba de SRI, ci şi pentru că este instituţia statului cea mai solidă din România şi cea mai bine consolidată, nu vreau să zic, poate singura. La repezeală, pentru că este Breaking News, sunt câteva concluzii: sunt doi oameni tineri, doi ofiţeri superiori de 42 de ani, mă uit pe CV-urile lor. E un semn de reformă clară. Sunt excluşi biologic de la vreo bănuială de apartenenţă sau influenţă la fosta Securitate, un lucru cu care atât SRI, cât şi celelalte servicii secrete din România, s-au bătut ani buni.
Ce mai este evident este că reprezintă o consolidare clară a autorităţii lui Hellvig, directorul SRI, şi a influenţei lui Klaus Iohannis. Hellvig se doveeşte că e un jucător sofisticat şi constructiv, lucru pe care l-am afirmat de câte ori am comentat alte acţiuni ale dânsului", spune Cozmin Guşă.
Consultantul politic a vorbit şi despre efectele acestor schimbări pe plan regional şi pe plan intern
"E o veste bună şi pentru structură şi pentru climatul constructiv din România, faptul că se fac aceste schimbari şi rămane consolidată relaţia dintre Hellvig şi Coldea înseamnă o veste bună şi pentru structură şi pentru climatul din România. Toată zvonistica pusă la cale în aceşti ani s-a dovedit a nu fi decât asta. Relaţia rezistă bine şi e lucrativă. Dacă lucrurile rămân aşa, e posibil să vină şi un mic aer de "de-băsificare", care este şi el normal şi era aşteptat, atunci când se schimbă preşedinţii se mai schimbă şi alţi oameni pe acolo.
Deocamdată, pot spune că acest lucru, venind de la SRI, va influenţa semne de reformă şi în alte instituţii ale statului şi poate fi chiar o pârghie de schimbare.
Pare totuşi o pregătire consolidată pentru securitatea regională şi contextul internaţional, care se va şi agrava şi care va avea consecinţe şi în plan intern.
E o veste importanta, venita intr-o zi de vineri", a concluzionat Cozmin Guşă.