"Am ascultat cu atenţie ce a vorbit Victor Ponta la bilanţul DNA. Dar nu am cum să fiu serios dacă o să trebuiască să comentez. Astăzi, l-am văzut pe un premier care a lăudat DNA-ul atâta timp cât a crezut că şi-l poate face "sculă" la îndemână, în perioada iniţială a coabitării cu Traian Băsescu, când şi-a pus diverşi oameni în funcţie care au început să-i alerge adversarii politici, televiziunile care sunt împotriva sa - Realitatea e un exemplu bun din acest punct de vedere. Mă gândeam cam în ce fel îl ascultă acei oameni din sală care ştiu cu precizie câte dosare există la nivelul baronilor PSD sau al apropiaţilor lui Ponta, care ştiu cât de demolatoare vor fi următoarele anchete care vor viza vecinătăţile foarte apropiate ale lui Ponta, să-l observe într-un pur stil caragialesc că face evocări legate de fosta sa funcţie, adică 'Fraţii mei procurori, sunt şi eu aici şi am venit să fac un captatio benevolentiae'", a spus Cozmin Guşă, într-o intervenţie la Realitatea TV.
"Ponta este, în acest moment, într-o postură foarte delicată, în ciuda baletului politic pe care îl face, el ştie că în pace şi cu zâmbetul pe buze mai are puţin timp de trăit politic în România. O să vină momentul bilanţului politic al guvernării dinaintea alegerilor europarlamentare care nu va fi ceva foarte evident, dar va încolţi în mintea românilor acea idee că de fapt Ponta face doar politică, şi nu guvernează în niciun fel. Apoi vine momentul finalului de an când dacă un preşedinte diferit de PSD ar ajunge în funcţie, ceea ce astăzi este cel mai probabil, conform simulărilor circumstanţiale pe care le-am făcut cu toţii, atunci anul 2015- 2016 nu-l vor mai prinde în poziţia de prim ministru şi nici vecinătatea sa politico-economică atât de liniştită cât e azi. El a venit la bilanţul DNA pentru că nu a venit Traian Băsescu acolo, din dorinţa de a da un mesaj pentru unii din sală care l-ar mai crede. Bănuiesc că au fost multe zâmbete în colţul gurii legat de atitudinea atât de umilă a lui Ponta din dorinţa de a se prezenta mai curat decât este şi de a pupa acolo unde tot el a scuipat de atâtea ori", a explicat consultantul politic.
Întrebat dacă siguranţa premierului din declaraţii ar avea legătură cu faptul că acesta ar fi bătut deja palma cu UDMR pentru guvernare, Guşă a replicat: "Toată lumea a minţit, şi Ponta, şi Kelemen, apropo de lipsa întâlnirilor. Kelemen s-a întâlnit de mai multe ori cu Ponta la sediul Guvernului. Echipa de negociatori - Ilie Sârbu, Hrebenciuc, Verestoy, Frunda - a dus mai departe acest deziderat de siguranţă. Pentru asta nu are de ce să fie condamnat, pentru asta îl vor condamna românii din Transilvania la votul de la finalul anului. El caută să-şi facă o aritmetică parlamentară arhisuficientă ca să reziste, însă ştie foarte bine că orice aritmetică parlamentară pe care şi-ar consolida-o pe hârtie în această perioadă va fi dărâmată de rezultatul votului la prezidenţiale în cazul în care un lider PSD sau apropiat PSD nu va ajunge preşedinte al României la finalul anului."
În ceea ce priveşte neincluderea lui Klaus Iohannis în lista posibililor prezidenţiabili avansată de premierul Victor Ponta, Cozmin Guşă apreciază că acesta a fost uitat de premier "intenţionat", de teamă.
"L-a uitat pe Iohannis, cel de care i-a fost frică, care chiar este pe primul loc în topul încrederii, dar a făcut-o intenţionat. (...) Ponta este trădat în aceste expuneri publice, chiar şi în această enumerare de prezidenţiabili, de un lucru care-i este caracteristic: structural, acest om nu poate să facă bine niciodată, dar în mod evident e foarte dăruit ca să facă rău. Atunci, expunerile sale publice sunt în direcţia "cui trebuie să facem astăzi rău? Hai să-i facem rău fostului partener Crin Antonescu şi liberalilor, să le ofer o mită politică, hai să facem rău, că bine nu putem." Aşa a fost guvernarea: să facem rău OLTCHIM-ului, CFR Marfă, jurnaliştilor care nu ne susţin, dar să facem bine unor oameni ca Ghiţă şi Voiculescu de care avem nevoie, dar le vom face rău şi lor dacă la un moment dat vor prefera să nu ne mai susţină", încheie Guşă.