"Pentru un dans e nevoie de doi, minimum. Victor Ponta a avut cu cine să fie pisicuţă, a avut pe cine să păcălească. De la cei care l-au promovat lângă doamna Carla del Ponte pe vremuri, până la şefia PSD. Eu aştept să vorbească Băsescu despre cum a ajuns Victor Ponta preşedinte al PSD în 2010, că ăla va fi un subiect important. Victor Ponta a reuşit să fie pisicuţ pentru că lui Traian Băsescu îi place să mângâie pisicul. Iar celorlalţi, din PSD, care îl cultuvă pe Ponta, le face plăcere prin acest reprezentant nevolnic al lor să îşi cultive puterea. Acolo sunt şi oameni deştepţi, putrezi, dar deştepţi. De la George Maior, Ioan Rus, Ilie Sârbu, Hrebenciuc, Mitrea, jucătorii vechi, plus baronii, să accepţi ca acest om atât de periculos să vină să evolueze din postura de viitor preşedinte al României, suntem într-un asemenea film în care vedem înainte de vreme cine este Victor Ponta", a spus Cozmin Guşă.
Consultantul politic spune că preşedintele a făcut românilor un cadou.
"Băsescu ne-a făcut azi un cadou, să nu ştie doar el şi câţiva iniţiaţi, că Ponta e un pisicuţ, să ştie telespectatorii Realitatea TV şi altor 2-3 televiziuni, nu prea multe. Se creează un reflex. Un băiat, cum este Victor Ponta, care primeşte tot timpul fără efort, tot felul de premii, fără să merite de cele mai multe ori, are un relfex: cum adică domnule să dea stenogramele să mă vadă ţara că sunt mincinos? Nu e voie! Are acest reflex prin care el vine şi se miră cum e posibil să nu fie un protocol pentru aceste stenograme sau înregistrări? Eu cred că Traian Băsescu a făcut un serviciu oamenilor care mai gândesc în această ţară. Şi aceşti oameni trebuie să se îngrozească", a spus Guşă.
Cozmin Guşă crede că, la alegerile din toamnă, nu mai avem de ales un rău mai mic.
"Am păţit-o după 1990 de multe ori. A fugit Ceauşescu, l-am luat în braţe pe Iliescu. A venit Constantinescu. Era cât pe ce să sărim pe Vadim Tudor în 2000. Şi apoi, pentru că toţi suntem comunişti, în 2004, în loc să fie preşedinte unchiul lui Ponta, Adrian Năstase, a venit Traian Băsescu. Am fost tot timpul obligaţi să nu avem o gândire limpede, constructivă. Şi am rămas noi, consultanţii, strategii, să explicăm că alegem răul cel mai mic. Marea drama e că în această toamnă nu avem un rău mai mic. M-am uitat la conferinţa lui Klaus Iohannis, am stat vreo două minute şi după aceea am dat sonorul la minim pentru a vedea gestica sa. Şi nu o să spun concluziile pe care le-a tras", a spus Guşă.
"Concluzia acestei zile, după discuţia cu Băsescu: chiar să te anuleze, aşa cum a făcut azi cu Ponta şi cu domnişoara Petrescu, nu ar fi putut să facă asta dacă cei doi nu ar fi fost atât de slabi. Ce trebuie să ne sperie este totuşi efortul care se face pentru a pune în fruntea ţării un produs slab, nevolnic", a adăugat consultantul.