Consultantul politic Cozmin Guşă crede că Victor Ponta este acum condamnat să candideze la preşedinţie, în caz contrar riscând să fie debarcat de partid.
"Ponta a căzut într-o capcană. Acum se vede un Năstase din 2004, dar dacă nu va candida va pierde încrederea partidului şi va fi descăunat. Ponta este condamnat să candideze", a declarat Guşă la Realitatea TV.
Consultantul politic crede că Ponta a avut o prestaţie slabă în seara ruperii USL. "Antonescu şi PNL au complexat PSD. Avem un PSD complexat, un Ponta blocat, care aşteaptă de la Bogdan Teodorescu replicile. (...) Victor Ponta se vede într-o dificultate majoră şi pus la 17. 30 să interpreteze un rol banal, a sucombat. Partenerul său, Crin Antonescu, l-a taxat: ai fost un actor slab", a observat Cozmin Guşă.
Consultantul politic mai crede că Ponta nu a fost dăruit de natură cu talent şi carismă. Mai mult: "Consilierii lui Ponta, în proporţie de două treimi, sunt aceiaşi care l-au dus pe Năstase la pierzanie în 2004", a observat Cozmin Guşă.