Ca să existe un pretext pentru a se întoarce, dar fără a mai fi chestionat public despre eșecul Schengen, s-a organizat acum două săptămâni o scenetă la Cotroceni în care, președintele Austriei, cel despre care știm că nu are autoritate asupra Guvernului austriac, l-a sunat pe Iohannis, iar singurul element din comunicatul post-convorbire este acesta: „În urma discuției cu Președintele Van der Bellen, Președintele Klaus Iohannis a decis retrimiterea la Viena a ambasadorului României, chemat în țară pentru consultări în data de 9 decembrie 2022. Acest demers reprezintă un gest de deschidere a României pentru identificarea unor soluții constructive și de facilitare a unui dialog dinamic, pe toate canalele disponibile". Am priceput toți astfel acordul româno-austriac de salvare a lui Hurezeanu, respectiv ocolirea procedurii prin care trebuia declarată și argumentată reintroducerea în joc a ambasadorului. Totuși, în condițiile muțeniei tripletei Iohannis-Aurescu-Hurezeanu, mai trebuia rezolvată și descrierea noii misiuni diplomatice în Austria, și uite așa intră în scenă și Andrei Pleșu, partener într-o altă tripletă, dar de prieteni, ce-i mai include chiar pe Hurezeanu, dar și pe miliardarul Michael Schmidt, zis ''al lui Iohannis''. Pleșu, deși extrem de zgîrcit cu producția de editoriale în ultimii ani, este mobilizat în numele prieteniei descrisă mai sus, și publică un editorial, cu valoare de laudatio, din care extrag aici câteva fragmente:
''Problema aderării României la Spațiul Schengen intră, cred, în curînd, pe un traseu favorabil. Spun asta luînd notă de retrimiterea la Viena a ambasadorului nostru, dl Emil Hurezeanu, rechemat în decembrie în țară pentru consultări. E semnul unei decizii de reluare eficientă a dezbaterii, de reașezare în ambianța dialogului, în beneficiul unei soluții echitabile. Dl Hurezeanu e omul potrivit. Nu doar pentru că vorbește nemțește, pentru că e familiar cu spațiul cultural al țării în care ne reprezintă, pentru că are o consistentă experiență diplomatică (șase ani ambasador al României în Germania), ci, mai ales, pentru că știe să fie simultan ferm și cordial, să prefere negocierea inteligentă răfuielilor abrupte, pe bază de țîfnă „patriotică". Ideea că rezolvăm probleme esențiale căutînd, în caz de eșec, vinovați de tot soiul și bombănind „străinătatea" pentru că „nu ne respectă" nu rezolvă lucrurile, ci le blochează. Sigur, e recomandabil să ne întrebăm unde s-a greșit, ce trebuia făcut și nu s-a făcut etc. Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale. (...)
Ceea ce avem de făcut, în acest context, e să reclamăm gafa la nivelul instituțiilor europene competente, să cerem, cu argumente solide, reluarea dezbaterii și a votului, să obținem solidaritatea partenerilor noștri unionali și amendarea unei nejustificate decizii politice. (...)
Dl Hurezeanu va ști, cu siguranță, să facă tot ceea ce depinde de el (căci nu totul depinde de el) pentru a ne reaminti că Austria nu e țara lui Nehammer, că istoria noastră națională s-a împletit veacuri de-a rîndul cu lumea imperiului dinspre vest, delimitîndu-se și de sudul otoman, și de răsăritul rusesc, că mari cărturari ai noștri (cu Eminescu în frunte) s-au format la Viena, că un timișorean (Ioan Holender) a fost director glorios al Operei de Stat din Viena vreme de 18 ani (1992-2010), că tradiționale teritorii românești au asumat profitabil modele instituționale „K. und K." (Kaiserlich und Königlich) ș.a.m.d. (...)
Trebuie, desigur, să ne purtăm europenește în chestiunea Schengen, cerînd și statelor membre să asigure ținuta europeană a politicii comunitare. Austria are ce aprecia în colaborarea cu noi, iar noi avem ce aprecia în colaborarea cu Austria. Asta, firește, dacă Austria nu e Nehammer și noi nu sîntem George Simion... Cu această condiție putem spera la un reînceput. Punct și de la capăt!'' (Punct și de la capăt (dilemaveche.ro))
Nu mai comentez ''limbismul'' autorului-prieten-al-Austriei Pleșu care, în ciuda erudiției și a admirației publice de care a beneficiat în ultimele decenii, a reușit să fie doar un ''încurcă-lume'', atunci când a căpătat misiuni în statul român, de la ministru de externe, la consilier prezidențial sau membru CNSAS, tocmai pentru că le-a tratat ca pe niște cuvenite sinecuri. În text nu apare nimic despre Iohannis, despre jocurile contra României pe axa Viena-Amsterdam, nici o referire la îndestularea ilegală a OMV sau a băncilor austriece prin exploatarea resurselor noastre, de fapt nimic ce să-i strice laudatio-ul dedicat amicului său Hurezeanu, dar mai ales Austriei, unde este rezident de câțiva ani prietenul și sponsorul său vechi, miliardarul Michael Schmidt.
Că Hurezeanu acceptă să se facă de râs la bătrânețe, e trist, că Pleșu se contorsionează intelectual prin evoluții publice de tip piticul-de-la circ, e chiar scârbos, iar că Schmidt își folosește echipajul de sinecuriști conform intereselor sale financiare, este ceva cinic și prostesc, dar explicabil în baza caracterului și trecutului său. Problema pentru noi este că această operațiune, executată cu girul președintelui și al ministerului de externe, este exact pretextul potrivit pentru ca austriecii să priceapă că pot continua să ne abuzeze chiar mai rău decât au reușit s-o facă în ultimii 20 de ani. Ce eficiență să mai aibă contra jocului Austriei protestele a 2-3 europarlamentari, ori tiradele (oricum timide) ale câtorva lideri politici, sau mobilizarea unor oameni curajoși din presă ce militează pentru stoparea jafului operat de către companiile austriece în România, impus și protejat chiar de către statul austriac?!
Da, Hurezeanu trebuia să demisioneze, iar Pleșu trebuia să se abțină în a se exprima, dar asta se putea întâmpla doar dacă erau liberi și demni, iar nu servitorii pe care unul ca Schmidt îi folosește în mod similar cu argații ce-i rânesc prin cotețele sau poiata de la Criț, mai ales atunci când îl vizitează protejatul său, Klaus-cel-îmbrăcat-în-alb, cu ocazia sărbătoririi Haferland.
Cozmin Gușă
