Analistul politic a intervenit, prin telefon, în emisiunea Ediţie Specială, de la Realitatea TV, moderată de Edi Pastia.
"Bine ar fi să se poată baza România pe SUA, dar asta nu depinde de România, ci de geopolitica pe care SUA o implementează în această zonă. Discuţia se poate întoarce invers: suntem în poziţia în care SUA are un partener 100% fidel în această zonă extrem de frământată politic, iar acel partener este România.
Administraţia Obama este la final, deci nu îl voi acuza pe cel care pleacă, aşa cum e moda. Am făcut-o de -a lungul timpului şi am atras atenţia asupra lipsei de interes generată de această regiune şi în special de România, partener strategi prin calitatea de dublă frontieră a NATO şi UE şi deschiderea la Marea Neagră.
Am fost extrem de consecvenţi acestei strategii, poate printre puţinele dăţi din ultimii ani, iar strategia ar fi trebuit să dea roade dacă s-ar fi negociat corespunzător. Din păcate, avem o diplomaţie pe două voci: cea a noului preşedinte ales, Klaus Iohannis şi cea a lui Victor Ponta şi vizitele intempestive realizate în SUA, puternic bazate pe interesele sale de a-şi perpetua puterea.
Suntem in perioada complicată, pe care am putea-o fructifica dacă ne-am propune...trebuie ca şi SUA să ne considere cel mai fidel partener al lor şi ar trebui să ne considere astfel", a explicat Cozmin Guşă.
Analistul politic a comentat şi declaraţiile calme ale lui Dean Thompson, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, care a încercat să explice că în acest an vor exista numeroase exerciţii militare comune, cu trupe din diferite ţări şi nave.
"Dânsul are o anumită convingere care îi sufereată că treburile vor merge în această direcţie. Îmi pare rău, dar îl voi contrazice, treburile pot scăpa de sub control în zona noastră, atentatele sunt abia la început, jocul se poate upgrada până la o temperatură de fierbire, asta văd.
Cu aceste declaraţii Dean Thompson vrea să liniştească poporul român sau marea masă. Cei care ştiu cum stau treburile ştiu că nu sunt elemente ca totul să decurgă aşa de lin precum îşi doresc unii. (...)
Când se va descifra chimia prezentă pe axa Băsescu-Gittenstein ne vom putea îndoi cu toţii de ce această întârzire în atenţia sporită care ar trebui acordată României. Această politică de îngrădire a României pentru o următoare izolare totală are efecte bune. Ne va lămuri care e motivul blocajului din capitala SUA de a acorda importanţa cuvenită României...spre deosebire de Republica Moldova, unde a fost instalat un ambasador vorbitor de limba română, ori asta nu s-a întâmplat aici, în România. Dl. Thompson are toate calităţile, dar nu are patalama, ori asta contează pentru un stat frontieră cum suntem noi.
România va fi afectată, mai mult sau mai puţin de acest atentat, dar foarte repede.
Rusia nu poate să devină paritară în relaţia cu SUA decât dacă se desovietizează, ori acţiunile lui Putin respectă o regulă de resovietizare. Acolo se vor petrece nişte transformări iar acest atentat va reprezenta o motivaţie de la care lucrurile se vor desfăşura în mod corespunzător. Oricât de simpatic ne-ar fi Putin, nu putem decât să observăm diferenţa clară de ceea ce consideră el că este o democraţie şi ce considerăm noi. Toate lucrurile depind de felul în care SUA privesc România şi pe felul în care se vor baza pe partenerii lor, pe cei fideli, ca România şi nu pe cei ca Bulgaria, Ungaria şi Ucraina", a încheiat Cozmin Guşă.