"Mesajele înaintea ultimei săptămâni de campanie au fost fie foarte slabe, fie periculoase. Cele din categoria "slabe" le putem identifica la fiecare partid, de la Ponta, care ne spune prin toate afişele că oamenii lui vor apăra România, nu ştim de cine, nu ştim de ce, nu ni se spune de ce România ar fi atacată în Parlamentul European şi ar trebui să fie apărată, până la mesajele PNL-ului cu eurocampionii şi n-am văzut nimeni, nici cu consistenţă, nici cu arătare de campioni printre cei de pe lista PNL-ului, am văzut fel de fel de intrigi sugerate de cei de la PDL, care au început binişor campania, dar s-au împotmolit într-un mesaj politicianist, ne mai ştiind pe cine să atace, dacă să atace Puterea, care a reprezentat slab România în PE, sau dacă să-şi continue lupta fratricidă pe aliniamentul PMP-Udrea-Băsescu, un aliniament sugerat de fapt de către Ponta", a spus Cozmim Guşă, într-o intervenţie la Realitatea TV.
Campania a beneficiat, însă, şi de câteva pete de culoare, în persoana lui Dan Diaconescu şi Radu Moraru, fără a avea, însă, şansa de a puncta.
"Am observat nişte pete de culoare, Dan Diaconecu şi Radu Moraru, foşti realizatori de televiziune care au dovedit că sunt cei mai imaginativi în această campanie electorală şi au atras atenţia. Îmi pare rău că trebuie s-o spun, nu vor reuşi să puncteze", încheie Cozmin Guşă.