Cozmin Guşă a explicat cât de important este ca despre Brexit să se vorbească acum, dar a explicat şi rolul important al negocierilor României în acest moment delicat, explicând că, în cazul în care ţara noastră nu îşi va cere drepturile, Germania nu i le va oferi.
Guşă: "Am senzaţia că trebuie să vorbim mult, din acest moment, despre aceste lucruri. Sper ca românii să nu se plictisească pentru că e vorba de viaţa lor.
Ar trebui să vorbim mult şi chiar în contradictoriu pentru a vedea unde suntem şi unde e viitorul. Nici atunci când s-a negociat intrarea României în UE nici politicienii nu au discutat între ei şi ce ar trebui să se negocieze. Vasile Puşcaş şi echipa sa au încercat să facă ceva, eram secretar general al partidului aflat la guvernământ în acel moment, 2001, 2002, 2003, apoi am demisionat ştiu exact cum s-au desfăşurat lucrurile şi ştiu cum s-au negociat lucrurile şi cât de neafectat a fost Vasile Puşcaş, în condiţiile în care aveam posibilitatea unei negocieri mai bune.
În afară de geopolitică, putem vorbi de ipocrizie, e multă ipocrizie şi la politicienii britanici care încearcă să îşi explice demersul şi la cei francezi şi germani care nu vor să explice cum şi-au prezervat nişte avantaje în urma activităţii Uniunii Europene din ultimii 10-15 ani şi vor să vorbească despre principii pe care nici dânşii nu le-au mai respectat. E vorba de o anumită mass media din vest, plătită de corporaţii multinaţionale cu interese majore în jocul european pe cea mai importantă piaţă comună a lumii, UE, şi atunci ne dăm seama, dacă analizăm această ipocrizie, cât de departe suntem de concluzia corectă, pentru că aceste iniţiative tardive ale doamnei Merkel sau ale domnului Hollande nu fac altceva decât să complice înţelegerea subiectului pe deplin şi să ne îndepărteze de la o soluţie normală. Cât de bucuroase sunt astăzi ţările din est, marea lor majoritate folosite doar ca pieţe de desfacere, iar astăzi ţările fondatoare, pe linia germano-franceză, vin şi spun "Vom găsi o soluţie". Ce soluţie să găsească? Una în care suntem în continuare pieţe de desfacere, ca să dăm apă la moară celor care sunt antieuropeni? Sau Vadimilor de peste tot, din Franţa şi până în Polonia, care abia aşteaptă să îşi ducă discursul patriotard, dar lipsit de substanţă, ca să încerce să câştige voturi?
E foarte simplu, după Brexit, toate mişcările naţionaliste, repet, conduse de nişte Vadimi mi mult sau mai puţin talentaţi, vor genera mai multe discuţii, pe placul oamenilor. Aşa cum acel măscărici, Nigel Farage, pe care îl cunosc bine, l-am întâlnit de câteva ori în cariera mea politică, a reuşit să viruseze electoratul britanic nepregătit, needucat, trebuie să vorbim despre asta. Nu doar în România s-a produs o involuţie din punct de vedere social, această involuţie aparţine postmodernismului, a societăţii consumeriste în care oamenii trebuie îmbrobodiţi şi manipulaţi tocmai pentru cumpăra mai repede şi mai mult, asta explică adevăratele crize în care ne zbatem.
Ştiu câtă vodcă s-a băut la Moscova pentru această înfrângere a Europei compacte dar îmi dau seama că vor fi îngrijoraţi, la rândul lor, pentru că vor fi momente de decizie foarte importante. Germania va trebui să se decidă, joacă pentru UE sau doar pentu interesul său, din pricina interesului pe care îl are pentru resursa Rusiei şi a felului în care Rusia îi dictează cum anume trebuie să plătească această energie sub forma gazului sau petrolului pe care le primeşte şi de cre e dependentă. Economia germană are două dependenţe majore, în afară de harul său tehnologic: dependenţa de energia rusească şi de pieţele de export care în marea lor majoritate sunt europene, deci are nevoie de Uniunea Europeană. Germania, cât ar părea de putenică, are o dependenţă de aprovizionare şi de desfacere, în rest, are multă tehnologie. Aceasta e vraja pe care încearcă să o facă tot timpul, fără să o pună pe tapet, această puternică economie germană, motorul Europei de astăzi, dar care nu e corectă pentru că nu împarte profitul în mod corect. Dacă România, cu politicienii săi, va continua să nu îşi ceară drepturile, Germania va continua să nu le ofere drepturile. Nu vreau să vorbesc despre Franţa, unde nu mai există leadership politic: atât de slabi au ajuns franezii, încât e locul în care o doamnă gospodină ca Marine Le Pen are şansa să devină preşedintele Franţei. E o ruşine pentru Franţa lui DeGaulle, a lui Mitterand, ba chiar şi a lui Chirac. Vorbim despre aceste leadership european, care de atâta este în stare astăzi, nu avem motive de bucurie, avem motive de tristeţe în plus, pentru că nu avem lideri care să discute, voci europene, nu avem europarlamentari, nu avem, pe plan intern, o agendă a MAE care să fie îmbrăţişată de structurile politice şi care să facă lobby pentru o soluţie în favoarea României şi în favoarea zonei", a explicat analistul politic.
Cozmin Guşă a comentat şi declaraţia de sâmbătă a preşedintelui Iohannis, care a vorbit despre proiectul de ţară pentru România.
"E bine că a spus despre proiectul de ţară, dar e important să îl şi dezvolte, pentru că şi Iliescu a vorbit despre un astfel de proiect, pe care nu l-a scris şi a băgat ţara în glod, chiar şi Traian Băsescu a făcut asta.
România are o şansă astăzi, dacă îşi rescrie proiectul de ţară, în contextul european, în care să pună accent pe unitate şi nevoia de România în calitatea sa de dublă frontieră a NATO şi UE şi de potenţialul inclusiv militar şi bioeconomic, repet, în acest context în care suntem în al doilea război rece instalat deja, în care SUA a permis Rusiei să îşi arate muşchii, care nu sunt mari din punct de vedere economic, dar sunt mari din punct de vedere al declaraţiilor, care nu sperie pe nimeni, dar să nu ne amăgim că acest război nu este în plină desfăşurare.
Vedem ce se întâmplă în Crimeea, vedem că se instalează prima bază militară, care se va vrea un scut ofensiv, se instalează lucruri ca replică la scutul din România. În interiorul acestui război rece se află şi această criză a Uniunii Europene, în care aliatul cel mai fidel din Commonwealth, Marea Britanie, a făcut un pas în lateral şi, prin intermediul acestui aliat, SUA va negocia foarte dur relaţia cu Europa", a mai spus Guşă.