"Mă așteptam la un alt candidat care să îi sufle poziția lui Vali Zgonea. Nu cred că Niță are o asemenea forță. Ăsta e și motivul pentru care și-a depus candidatura la funcția de vicepreședinte. Ce pot să spun... m-am uitat pe lista posibilă de vicepreședinți și pot să constat că Liviu Dragnea va conduce fără nicio problemă și fără nicio opoziție, de la nimeni. Poate dacă Codrin Ștefănescu se mai enervează, din când în când prin ședințe, și se urcă cu picioarele pe masă, ca pe vremea lui Ion Iliescu. Se consfințește faptul că Dragnea dorește să conducă singur partidul și, poate e o modă, nu mai contează conducerile colective sau deciziile democratice în partid, partidele devin de facto, 'partidele unuia' sau 'partidul unuia' și nu 'partidul unora'. Cât era Năstase, nu putea să ia decizii între 2001 și 2004, chiar dacă era și prim-ministru, decât dacă mai mulți oameni din partid erau de acord, nu doar că îi informa", a spus Cozmin Gușă.
"Eu nu am de gând să laud pe nimeni și o să închei. L-aș fi putut lăuda pe Vasile Dâncu, dacă și-ar fi asumat o candidatură de lider național, care să mai împrospăteze neuronii unora de acolo, care sunt tociți de tot, și să ne lase speranța că se mai promovează și idei. Funcția de lider național i s-ar fi potrivit lui Vasile Dâncu. În rest... între Niță și Zgonea este o diferență specifică, unul se reclamă din pădurea veche, unul din pădurea nouă (...) altă diferență nu e, nici ca experiență politică și nici ca expertiză, după părerea mea. Îi cunosc pe amândoi, din 2001, și nu pot să zic că m-a impresionat unul mai mult în rău sau mai mult în bine", a mai afirmat consultantul politic.