"Eu l-am ascultat pe de-a-ntregul pe Ioan Rus, fără să subiectiv, admițând că îl cunosc de peste 20 de ani și suntem prieteni, cu atât mai mult pot să fiu sigur că el nu a spus aceste lucruri și că îi sunt interpretate și că a făcut o generalizare nefericită. Cine din România se îndoiește că prețul emancipării celor două sau trei milioane care au plecat nu a fost, la marea majoritate dintre ei, dezorganizarea familiilor, copiii lăsați pe drumuri în grija bunicilor, fără griji, alții cu mari traume morale care, astăzi, ajung la adolescență și nu știu bine cum îi cheamă sau chiar acele cazuri în care femeile rămase singure, respectiv femeile plecate în străinătate singure, au trebuit să prefere pentru ca să își completeze veniturile, inclusiv acea profesie rușinoasă, cea mai veche din lume, legată de prostituție. Din punct de vedere politic, sigur că asta a fost o greșeală care putea să fie iertată, dar adresez o întrebare retorică: de unde atâta corectitudine la acest prim-ministru care regretă gestul lui Rus, dar care la alegeri, nevrând să organizezr secții de votare, i-a umilit de zeci de ori mai mult decât ar fi putu să o facă Ioan Rus, astăzi. Acest Victor Ponta se bucură că Ioan Rus a plecat și că a avut acest accident, tocmai pentru că, din punct de vedere al expertizei și al influenței în PSD, odată cu plecarea iminentă a lui Ponta, Rus ar fi fost cea mai sigură variantă de prim-ministru din partea actualei coaliții", a declarat Cozmin Gușă.
În acest context, consultantul politic critică recentele "cavalcade emoționale" pe care le-a observat la cei din actuala Opoziție, cu privire la declarațiile despre diaspora ale lui Ioan Rus. Concret, Cozmin Gușă critică faptul că acești politicieni sunt "atât de activi când e vorba să își mai aloce niște merite, dar atât de inactivi când e vorba să facă proiecte politice pentru țară".
"Este singurul om politic pe care l-am văzut ca, în urma unui gest de magnitudine emoțională, atenție, Ioan Rus n-a furat, Ioan Rus n-a mințit, a spus un lucru interpretabil care, în urma acestei greșeli pe care a făcut-o, și-a cerut scuze și apoi și-a dat și demisia. Tocmai asta îl califică pe Ioan Rus nu numai ca om politic, dar, în primul rând, ca om, iar aceste cavalcade emoționale pe care le văd la cei din actuala Opoziție, doamna Andreea Paul, doamna Raluca Turcan, domnul Bodea de pe la Oradea, care își dau ochii peste cap fiind oripilați în fața acestui atac la adresa diasporei, spun ei, care bănuiesc că înțeleg ce înseamnă diaspora, asta e de-a dreptul scârbos, pentru că niște oameni care nu au merite politice și care nu fac Opoziție, cărora doar talentul lui Iohannis, respectiv sprijinul mass-media le-a băgat în buzunar voturile diaspora, care le-au făcut pe Klaus Iohannis președinte, ne arată cât de căptușiți suntem, inclusiv în planul Opoziției. Pe mine mă scârbește pur și simplu această atitudine a acestor oameni atât de activi când e vorba să își mai aloce niște merite, dar atât de inactivi când e vorba să facă proiecte politice pentru țară, de natură să răstoarne un Guvern care trebuie răsturnat sau, cel puțin, un prim-ministru care trebui răsturnat", a adăugat Cozmin Gușă.
În viziunea sa, "cel care are probleme, în acest Guvern, care trebuia să plece este chiar Victor Ponta".
"Ne aflăm, din nou, într-o sarabandă a nesincerității, a manipulării mediatice, dar, repet cu două rezultate: unul extrem de pozitiv, după părerea mea, pentru omul Ioan Rus care le-a arătat obrazul tuturor celor care acționează așa zilnic și niciodată nici nu își cer scuze, nici nu demisionează, părerea mea e că nu trebuia să demisioneze, era un pilon important de profesionalism în acest Guvern și altul negativ ni l-a arătat pe același Victor Ponta, actualul prim-ministru, din nou fariseu și, din nou, părând că regretă ceva sau bucurându-se în barbă pentru necazul unui coleg. De fapt, Victor Ponta cred că i-a spus lui Ioan Rus: 'domnul Rus, cred că trebuie să plecați pentru că altfel diaspora se va scula în picioare din nou împotriva mea și ce o să mă fac, că știți, eu am probleme'. Cel care are probleme, în acest Guvern, care trebuia să plece este chiar Victor Ponta pentru că despre asta vorbim, iar Victor Ponta, uitându-mă și la televiziunile pe care îl deservesc, contra cost, l-a demonizat pur și simplu, de azi-dimineață, pe Ioan Rus doar în interesul de a crea un alt eveniment care să îi acopere lui problema majoră, respectiv aceea de cerere de demisie din partea președintelui în funcție, Klaus Iohannis. Așa arată radiografia acestui eveniment", a conchis consultantul politic.