COZMIN GUȘĂ. "În această seară mă autodefinesc ca și "consultant" al doamnei Ecaterina Andronescu și al domnului Hellvig, doi politicieni cu care vorbesc destul de des la telefon și cu care schimbăm păreri, așa că domnul Ponta are dreptate când mă numește consilierul domnului Antonescu pentru că am avut perioade în care am vorbit destul de des cu domnul Antonescu, în ultimele trei luni nu am mai vorbit, dar îmi asum această calitate de consultant.
Iată cine este domnul Ponta , în cinci trăsături clare:
1. coabitatorul lui Traian Băsescu, este acel personaj din USL care a admis că trebuie să coabiteze cu Băsescu în ciuda deciziei si aproape a isteriei lui Crin Antonescu de a nu da drumul acestei coabitări.
2. Cine mai este domnul Ponta? M-a numit aseară distrugătorul lui Crin Antonescu, n-a pus ghilimele. Eu pun ghilimelele când îl numesc pe domnul Ponta "binefăcătorul" lui Crin Antonescu, domnul Ponta l-a pus pe domnul Antonescu prim-ministru al României, domnul Ponta l-a ajutat pe domnul Antonescu să rămână la putere, domnul Ponta nu dorește să distrugă PNL.
3. Domnul Ponta este cel care a recunoscut faptul că în 2009 nu și-a votat în primul tur prezidențiabilul propriului partid din calitatea sa de purtător de cuvânt oficial al campaniei lui Mircea Geoană. Mai vedem dacă domnul Ponta este sau nu o creație în laborator!
4. Domnul Ponta este cel care, conducând un partid, cel mai mare și cel mai puternic, a decis că nu mai trebuie ca acest partid, ca în nicio țară europeană, să își anunțe candidatul după alegerile europarlamentare, ci doar în septembrie 2014, cu două luni înainte de alegeri. Numai într-o țară bananieră se mai întâmplă așa ceva.
5. Din punct de vedere personal are doi nași: domnul Oprea, ministrul de Interne, iar cel de-al doilea naș este domnul George Maior, șeful SRI. Domnul Ponta atunci când vorbește despre aceste structuri care doresc un președinte slab, bănuiesc că se referă și la cei doi oameni de care este legat personal și instituțional. Domnul Ponta vrea să sugereze că structurile vor un președinte slab, că vor să pună democrația în paranteze, dintr-un singur motiv, probabil. Nu s-a simțit suficient de sprijinit la aceste alegeri europarlamentare, unde spera să ia 40% și spera să nu apară scenariul actorul, cu 7% din voturi și sugerează că domnul Iohannis, un foarte apropiat politician de SPD din Germania, ar fi împins de structuri, că SPD se implică în politica românească. Aceste afirmații făcute de premier induc niște accente foarte grave, iar eu când spuneam că domnul Ponta trebuie controlat de instituțiile din România, atunci când face declarații despre Ucraina, știam ce spuneam, pentru că îl cunosc foarte bine", a declarat Cozmin Gușă, la Realitatea TV.