"Situația va evolua foarte spectaculos. Liberalii, recte Crin Antonescu, joacă foarte bine. Tocmai acest joc foarte bun al PNL-ului crește foarte mult riscul ruperii USL-ului. Disperarea PSD-ului, care își pierde o piesă de bază, ministrul de Finanțe Daniel Chițoiu, îi va forța să determine o ruptură", a declarat consultantul politic Cozmin Gușă la Realitatea TV.
Există trei organizații și trei persoane cu o importanță foarte mare în acest joc politic, subliniază Cozmin Gușă. "Organizația PNL este extrem de întărită în urma acestor mișcări, care înseamnă în plan public înțelegerea că această guvernare nu satisface. PSD-ul rămâne încleștat de guvernare, încremenit în proiect, cu miniștri pe care nu-și permite să-i de afară. USL, în care se mai află și UNPR și PC, stă să se rupă din cauza faptului că jocul inteligent PNL a reechilibrat jocul de forțe."
"Crin Antonescu câștigă pentru că sugerează un statut de jucător de șah politic de care nu prea era bănuit până
acum. Victor Ponta, prin acceptarea acestui joc al PNL-ului, duce PSD-ul la o poziție paritară în intermediului USL-ului, fapt care poate duce la o revoltă în interiorul partidului. Klaus Johannis vine și prezintă un al doilea lider de rezervă al PNL-ului", a explicat consultantul politic care este adevărata miză a încercării de cooptare a lui Klaus Johannis în Guvern.
"Ce este de observat este că PNL-ul și-a recâștigat redutele. A fost o bătălie grea pe care a dus-o Crin Antonescu. A reușit să-și realinieze partidul și, cu acest vot, chiar dacă se rupe USL-ul, va intra cu totul altfel în lupta de primăvar-toamnă pentru prezidențiale sau chiar cu altă alonjă în lupta pentru europarlamentare. Prezența lui Johannis în plan simbolic, la nivelul alianței PSD-PNL, înseamnă mult mai mult decât credea până acum decât credea premierul Ponta și decât o să experimenteze pe pielea sa, dacă ajunge în postura instituțională prin care Johannis să-i fie vicepremier", a conchis Cozmin Gușă.