Întrebat dacă consideră că președintele Klaus Iohannis a dat startul campaniei electorale, prin prisma celor afirmate în cadrul discurusului susținut în Piața Unirii, la Iași, consultantul politic a răspuns:
"Cred că absolut toate gesturile, din acest an, ale tuturor oamenilor politici vor fi concentrate pe campania electorală și dacă aceste gesturi vor fi gesturi de consistență, de competiție corectă, de adus în fața profesioniști, atunci nu ar trebui decât să le aplaudăm. Până la urmă, o țară trebuie condusă și ea dacă ar fi condusă de oameni competenți ar fi bine. Nu este cazul României și al partidelor politice pentru că, după cum bine știm, lipsa de imaginație și competență a liderilor acestor partide politice a adus la ceea ce astăzi putem să numim un colaps al sistemului politic de la noi. Care a venit, repet, din incompetența și lipsa de imaginație a liderilor politici și probabil că în această campanie electorală, la care i se dă startul odată cu Mica Unire, o să vedem aceleași gesturi inutile de imagine sau astfel de gesturi de mită electorală de la celebrii cârnați cu fasole dați pe gratis până la găleți, cizme și alte lucruri că doar de atâta sunt în stare strategii acestor partide".
În ceea ce privește absența mai marilor PSD din prim-planul zilei, dar și a liberalilor, Cozmin Gușă este de părere că poate reprezenta un gest de prudență.
"Dacă absența lor se datorează fenomenului 'Colectiv' și a înțelegerii faptului că lumea din ce în ce mai puțin îi creditează, atunci asta înseamnă prudență (...) Nu am văzut asemenea gesturi, dimpotrivă, văd peste tot, la toate partidele, revalidări de primari vechi în funcție și foarte puțini candidați noi. Dacă gestul a fost unul asumat de instituțiile statului român, de a nu politiza evenimentul și de a lăsa doar oamenii cu caracter apolitic pe scenă, atunci asta ar putea să fie o strategie", a adăugat consultantul politic.
Referitor la afirmația președintelui Iohannis potrivit căreia avem nevoie de oameni noi în politică, întrucât actuala clasa politică nu poate continua înșelând așteptările electoratului, Cozmin Gușă a declarat:
"Aici, sigur că președintele Iohannis își face autocritica, având în vedere anul pe care l-a administrat și unde a avut destul de multe neîmpliniri. În primul rând, nu a reușit să schimbe Guvernul decât foarte greu și câtre finalul anului, în urma presiunii mulțimii, care a fost un deziderat al oamenilor pe care l-au votat, iar daca ne uitam la restul liderilor politici de prim-plan, președinți de partide, prim-miniștri sau miniștri, într-adevăr s-au înglodat în aceste gesturi ieftine de imagine, care enervează românii foarte mult.
Am văzut știrea precedentă în care într-un comportament total deviant al unor șefi de pe la CFR sau TAROM în loc să se prezinte scuze pentru ultima perioadă, pentru că și TAROM a fost dărâmat de fel de fel de întârzieri, în ultima perioadă. Ca să nu mai vorbesc despre CFR, care e campionul nesimțirii administrative la adresa cetățenilor României, au preferat să facă acele hore. Și mie îmi place jocul popular, dar acest gest de nesimțire adminstrativă e unul firesc și e ca urmare a gesturilor de nesimțire administrativă și de necerut scuze și de obsesie pentru imagine pe care oamenii politici, ai ultimilor ani, l-au promovat, l-au excelat. Marii campioni sunt Băsescu și Ponta, care, fiind atât de obsedați de imagine, au crezut că pot să își ducă mandatele la capăt și le-au și dus, într-o mare măsură, făcând doar gesturi de imagine și fiind total inconsistenți, fiecare la locul lui de muncă apropo de misiunea pe care au avut-o.
Ne uităm și astăzi, suntem la Mica Unire. Putem să vorbim foarte mult despre Moldova, de cei zece ani de strategie pentru Moldova ai fostului președinte Băsescu și de marele eșec al carierei sale, care e tocmai această Moldovă total decuplată de România, astăzi, în urma multor bani cheltuiți și a multor energii pe care acolo le-am rostogolit".
"Dacă vorbim de moștenirea lui Ponta, să ne uităm la gesturile șefilor de companii, care în loc să își ceară scuze, fac asemenea demonstrații de naționalism deșănțat, din partea lor. Ei care fac numai prostii la adresa românilor, devalizează companiile, să nu uităm că se face pușcărie pentru CFR de la fostul director Necolaiciuc până la deciziile din cazul Gruia, Stoica sau altele care vin pe bandă rulantă. Deci o companie de stat, de interes național, de competența CSAT a fost condusă tot timpul în acest mod, în care s-au acceptat devalizarea și, din când în cândm câte un gest de imagine. În mod normal, ar fi trebuit să aplaud gesturile astea cu românismul, cu hora unirii, dar nu pot să fac asta gândindu-mă că sunt gesturi, de fapt, de nesimțire administrativă care acoperă toate imperfecțiunile pe care acești administratori, din statul român, le-au promovat.
Mă miră că se întâmplă asemenea lucruri în cazul unui Guvern tehnocrat. Am înțeles că un ministru de la Energie s-a trezit în noaptea de Anul Nou, să meargă la nu știu ce dispecerat să cheme toți directorii, să facă nu știu ce. Nu ne interesează asemenea gesturi gratuite de vitejie guvernamentală. Gesturile de imagine nu sunt coerente cu un guvern profesionist, care a venit să muncească și trebuie să recunosc, cel puțin, la nivel de Dacian Cioloș, nu mi-am pierdut speranța. Îl văd în continuare la fel de harnic, preocupat.
Pasul lui cu întâlnirea de marți premierul Moldovei e unul extrem de coerent și necesar României. Nu știu cât de succes va avea, dar, din punctul de vedere al legăturilor România - Moldova și geopolitic, mai ales, gestul e excepțional. Mai puțin gesturile acestor miniștri care sunt obsedați de imagine. Mă uitam și la doamna Prună care, fără să se gândească la calitatea sau lipsa de calitate a altora care trebuie taxată, a amendat toți oamenii care, fiind la reeducare, au încercat într-un fel sau altul să muncească intelectual, să fie de folos. Vorbim și de oameni care au greșit, care ispășesc și care preferă munca intelectuală și sunt în stare să scrie cărți, mulți dintre ei mult mai bine decât doamna Prună sau decât sfătuitorii dânsei, Monica Macovei sau Cristina Guseth, pentru că nici dânsele nu știu să scrie cărți", a conchis consultantul politic.