Consultantul oferă un motiv pentru redactarea acestui text - ”posibilitatea unui reviriment românesc, rezultată din concurența neovectorizării geopolitice mondiale (favorabilă și României), cu reîncărcarea prezidențială, sugestiv arătată publicului prin comportamentul lui Klaus Iohannis de pe peluza Casei Albe”.
Prezentăm integral analiza publicată de Qmagazine.ro.
”Pentru ca să avem un tablou clar, vă propun o grilă simplificată pentru analiza (in)eficienței și (in)utilității președinților României.
Argumentația grilei
După evenimentele din 1989, în plan internațional, România a căpătat, alături de celelalte state comuniste, statutul de țară învinsă în Războiul Rece, cel de-Al Treilea Război Mondial.
În plan intern, sistemul securisto-comunist s-a perpetuat la putere cam așa: populând toate partidele nou apărute prin nomenclaturiștii PCR de la nivelul doi în jos, plus informatorii fostei Securități; preluând conducerea serviciilor secrete și a instituțiilor de forță prin ofițeri cu grad mai mic decât general; construind mediul privat de afaceri și cel de influență mediatică sau culturală cu ajutorul acoperiților și agenților de influență ai serviciilor secrete comuniste.
Românii, înțelegând prea puțin din ceea ce se petrecea, își doreau unanim democrație, justiție independentă, economie de piață, locuri de muncă stabile și mai bine plătite, circulație liberă în lume, afirmarea unei Românii respectate în plan internațional, plus multe alte deziderate individualizate.
Apărea astfel limpede ceea ce trebuia să facă un președinte al României postdecembriste.
Grila simplificată
A. Să militeze pentru integrarea euroatlantică, garant subînțeles al dezideratelor enumerate mai sus.
B. Negocierea unei cote cât mai mari și profitabile pentru capitalul național în ansamblul economiei românești, în condițiile în care „statutul de țară învinsă”, menționat mai sus, reclama cedări materiale, precum și de suveranitate, în avantajul și beneficiul reprezentanților învingătorilor din Războiul Rece.
C. Fructificarea capitalului geopolitic românesc, potențat puternic după 1989 prin proaspătul statut de graniță la lumea postsovietică.
Ion Iliescu:
A. În mod clar, președintele suspectat și parțial dovedit ca „suferind de kaghebism” nu a militat pentru euroatlantism, el respectându-și sarcina primită în 1989 de la blocul de intelligence ce-a coordonat lovitura de stat din decembrie (ce nu negociase cu Moscova integrarea euratlantică pentru România!).
B. Nu a fost cazul pentru Ion Iliescu, acesta fiind preocupat doar de status quo: l-a interesat exclusiv remanența la conducerea întreprinderilor românești a tehnocraților statului totalitar, respectiv a agenților acoperiți ai serviciilor secrete comuniste, mulți incompetenți și cu iz puternic de agenți dubli, cu a doua comandă fixată în Răsărit.
C. Nicio preocupare pentru negocierea capitalului geopolitic.
Emil Constantinescu:
A. A dorit integrare euroatlantică, a încercat , dar nici nu a știut cum, nici nu a avut cu cine, nici nu a putut să-și exercite autoritatea prezidențială.
B. Nu a înțeles importanța capitalului național, echipa de consilieri și apropiați uzufructând în interes personal orice negociere de flux economic.
C. Nimic.
Traian Băsescu:
A. Salvat cu „+” datorită obligațiilor de a implementa pașii formali necesari integrării euroatlantice oficializate deja; fără inițiative de integrare coerente și consistente, cu consecințe în plan societal.
B. Deloc preocupat de dezvoltarea capitalului național, folosindu-și concret autoritatea (in)formală în beneficiul „licuricilor mari”, unii ostili României (!), conform strategiei autoexpuse public în mod accidental.
C. Sub spectrul predării necondiționate a diplomației de la Cotroceni, emisă la început de mandat, și-a minat orice posibilitate de negociere, în avantajul românilor, a potențialului geopolitic al țării.
Klaus Iohannis:
A. După un început de mandat ezitant și timorat de lobby-ul negativ al stângii europene, inspirat de majoritatea guvernamentală de la București, a devenit azi un promotor influent al europenismului și un interlocutor semnificativ al reconstrucției UE.
B. Nu a reușit încă să genereze proiecte concrete pentru coagularea energiilor capitalului românesc și dă senzația în continuare că nu este preocupat de subiect.
C. Pozițiile (in)formale repetate despre consolidarea urgentă a frontului estic al blocului euroatlantic l-au recomandat ca fiind pilonul reconstrucției de securitate la granița eurasiatismului, România căpătând azi statutul de partener indubitabil pentru strategiile Pentagonului în regiune.
Proiectul prezidențial al lui Klaus Iohannis, deși incomodat puternic de „zgura” acumulată din mandatele precedenților 3 Escu, este azi încărcat cu un mare potențial de detenta geopolitică, ce-ar putea aduce României o influență internațională semnificativă, generatoare de beneficii economice mari. Cu condiția obligatorie să fie atrași în proiect un număr de profesioniști români dedicați, ce-ar putea asigura masa critică necesară negocierii și derulării proiectelor. Fapt deloc simplu…”
