Cozmin Gușă dezvăluie, într-o declarație acordată pentru Stiripesurse.ro, felul în care s-au purtat negocierile.
„Trebuie să recunosc corectitudinea Alinei Gorghiu compartiv cu alți lideri de partid. Acum câteva zile m-a informat că vrea să-i facă o propunere lui Denise Rifai. Până la urmă am văzut că a făcut-o publică. Cel puțin Gorghiu a fost corectă față de alții, mă refer la lideri politici, care au început să propună unor oameni de la Realitatea fel de fel de lucruri fără măcar să anunțe în prealabil. M-a sunat și Denise, mi-a spus că nu e hotărâtă, că s-a întâlnit cu Alina Gorghiu. Eu nu am sfătuit-o în niciun fel. I-am spus că, dacă decide să rămână la noi, va fi același om de bază care este și acum. Dacă se decide să intre în politică urmărindu-și principiile, bineînțeles că beneficiază de sprijinul meu și al unora dintre colegi. Nu s-au orientat rău liberalii, pentru că Denise e o femeie tânără, dar matură, are 30 de ani, n-a făcut politică, nu e coruptă, știe patru limbi străine, economie, deci s-au orientat bine. În același timp, am avertizat-o pe Denise că, dacă se va hotărî și chiar dacă nu se va hotărî, o să o aștepte o viață grea în următoarea perioadă, în atmosfera din România. Glumind, i-am zis să se aștepte ca cel puțin urâtele și bărbații frustrați să o devoreze în primele zile, pentru că așa e întotdeauna când ți se propune ceva”, a declarat Gușă.
Cozmin Gușă nu are însă aceleași cuvinte de apreciere pentru alegerea unui alt colaborator al Realitatea TV. Jurnalistul Alexandru Căutiș a anunțat că va candida din partea PSD la Constanța.
„Am observat că au fost foarte multe atacuri la adrea unui fost colaborator al Realității TV, despre care știam de ceva vreme, pe surse, printre alții, că dorește să meargă la PSD Constanța. Mă refer la Căutiș. După experiența Gorghiu-Rifai, aici vorbim despre două lichide ca apa și uleiul, pentru că din punct de vedere public Alex Căutiș și Liviu Dragnea au fost pe poziții foarte conflictuale, nu știu cum o să scoată cămașa. O să nimerească între roți, cum spun eu în plan electoral, când cineva este între două tabere, cum e un bob de grâu între două roți de moară. Dar îi doresc succes dacă s-a hotărât. Așa, glumind amar, îi aduc aminte să nu mai fie așa de net ca acum un an, când ne acuza pe mine și pe Rareș Bogdan că am colabora cu Dragnea pentru că am hotărât că o emisiune a lui nu mai avea audiență. Are și el dreptul, ca oricare alt om, să aibă acest demers, numai că nu cred că a luat-o pe drumul potrivit. Oricum, alegerea lui Căutiș la PSD este mult mai bună decât promovarea unui bodyguard pe un loc eligibil pe listele partidului”, a mai declarat Gușă.