”Când mi-am propus să fac politică, m-am gândit foarte mult și inițial, am refuzat. Era la îndemnul fostului premier, Adrian Năstase, prin 2000. Deși eram bine pregătit, din punct de vedere profesional, al lecturilor, atunci când m-a îndemnat prima dată, i-am zis: 'Adriane, nu sunt competent'; nu e mare lucru în politică, nu am atâta școală deocamdată, ca să pot să îndeplinesc niște sarcini la nivel de partid. Ți-e ușor să ceri, e mai complicat când trebuie să dai socoteală. Am avut tot timpul aceasta jena faptului că nu am fost bine pregătit. Ce observ, astăzi, în această campanie este foarte puțină preocupare pe expertiza personală, atunci când o prezinți la televizor și te gândești că ai avea soluții pentru România. Oamenii aceștia nu au studii, nu au studiat și nu vorbesc despre școală. Sunt mulți cu diplome care sunt varză. Pe mine m-a mirat faptul că un om, atât de precis, în aparență, cum e Klaus Iohannis, aseară, la dezbaterea de la Realitatea, a venit atât de puțin pregătit (...) De la Victor Ponta nu am avut îndoiala că ar ști, ca prim-ministru, ce să răspundă unor jurnaliști avizați și Victor Ponta are alte defecte, dar pe cel de a fi prost nu îl are. De la Klaus Iohannis m-am așteptat la mult mai mult, iar această lipsă a lui Klaus Iohannis care, totuși, se pregătește de ceva vreme să devină președinte al României, pe mine m-a șocat într-o mare măsură”, a afirmat consultantul politic.
Mai departe, Cozmin Gușă critică ”lipsa de ambiție a lui Klaus Iohannis” și consideră că ”neatenția în a-și asigura expertiza potrivită” l-a făcut pe candidatul ACL să eșueze.
”L-am văzut pe Dragnea aseară, nu credeam că o să apuc să spun că Dragnea a fost o surpriză plăcută, pentru mine, din punct de vedere al expertizei și al posibilității de a se inspira de la sursă. Un om enciclopedic nu e un om care știe, pe de rost, ce trebuie să spună, ci știe să caute sursa pe care o citează, într-un anumit moment, despre o întrebare sofisticată. Vin cu o concluzie. Într-adevăr, ce spunea Edi Pastia nu e de acceptat. Acum, Traian Băsescu a fost evocat, de câteva ori, în această seară, dar eu vă spun un lucru. Traian Băsescu are multe defecte, pe care și le va deconta la finalul acestor zece ani, dar are niște calități care țin de expertiză, nu numai de campania din 2004, nu l-ați fi găsit vreodată, pe Băsescu, în 2004, să nu știe să răspundă unor întrebări legate de cifre, prognoză economică, deficit. Faptul că a fost invocat, a fost în dezavantajul candidaților, pentru că atunci când s-ar fi comparat cu el, ar fi ieșit într-un mare dezavantaj. Această lipsă de ambiție a lui Iohannis, pentru că dacă a ajuns aici, înseamnă că are o valoare, neatenția în a-ți asigura expertiza potrivită (...) să poți să evoci cifre și prognoze este o lipsă pe care nu și-o poate permite și din prisma faptului că reprezintă 'neamțul'. Neamțul a venit, ieri, și ne-a arătat, puțin, din câte ar fi trebuit să știe. După părerea mea, a eșuat”, a spus consultantul politic, Cozmin Gușă.