”N-am apucat sa ma exprim în vreo emisiune, dupa turul întâi, dar nici nu prea mi-am dorit să mă exprim, pentru că lucruri bune nu prea am de spus, nu doar despre candidați, care au fost jalnici, chiar și cei care au mai candidat de nu știu câte ori, au avut o prestație mult mai slabă decât la primele lor prestații și nu i-as nominaliza. Publicul nostru este unul informat, știe bine acest public despre cine e vorba. Am avut o campanie calchiată după nivelul românilor. Nivelul românilor, astăzi, din punct de vedere intelectual, este unul sub mediocru. Sunt oameni în marea lor masă, vorbesc despre cei activi din punct de vedere electoral, care au pretenții mici de la viață, nu își cunosc bine potențialul țării, au anumite aspirații care îi așază la coada Europei. Chiar și cei care sunt în Europa gândesc într-un fel excesiv și deloc cuplat la realitățile românești”, a declarat consultantul politic.
Întrebat dacă aici ne-au adus elitele României, Cozmin Gușă a răspuns:
”Da. Astea sunt elitele pe care noi le-am avut în urmă rupturii din 1989, în momentul în care, în 1989, în România s-a produs o ruptură la butoane, la clape cum se spune. Au venit niște oameni controlabili, care să poată ducă mai departe o minciună a unei revoluții. Nu a fost o revoluție, a fost o lovitură de stat și cu autorii loviturii de stat, de asemenea, in charge, dacă ne referim doar la Ion Iliescu, la Virgil Măgureanu sau la Gelu Voican Voiculescu, care vedeam că îl apăra săptămâna trecută pe Viorel Hrebenciuc, pe culoarele unui tribunal. Dar ca să vin la concluzie, într-o Românie tristă, din punctul de vedere al potențialului intelectual și al dorințelor de dezvoltare a României, nu pot să ai decât o campanie tristă, cu niște candidați triști, oameni fără programe”, a afirmat consultantul politic, Cozmin Gușă.