"Bulversant. Traian Băsescu mereu e spectaculos, fiind extrem de talentat ca persoană publică, nu neapărat ca om politic, el nu are o foarte bună cunoaștere a politicii, apropo de organizații de partid, de strategii, de lucruri care se fac, însă, de fiecare dată este spectaculos și de puține ori greșește. În această seară, a fost bulversant, pentru că într-un stil kamikaze, omul s-a lansat pe o orbită în care și-a ars punțile cu trecutul, sperând într-o gratie divină care, în perioada următoare, să îl ajute să iasă într-un fel de câștigător de etapă, a unei etape, la rândul ei, bulversante pentru România. Numai că, de data asta, arzându-și toate punțile de legătură, într-o perioadă în care România e în război, cred că nu a fost foarte inspirat și, mai degrabă, a părut disperat pentru că lucrurile pe care le-a spus, toate legate de mandatul său, pentru că Traian Băsescu nu a descoperit niște lucruri întâmplate în mandatul lui Iohannis, care puține s-au întâmplat. Discreția lui Iohannis a fost una efectivă, nu una publică. În cel mai bun caz, Iohannis pregătește un plan pentru România, el pregătește un plan pentru România despre care nu are posibilitatea și nici nu dorește să vorbească, iar, dacă nu suntem în cel mai bun caz, înseamnă că Klaus Iohannis dorește, în acest fel, să conducă România și așa își înțelege mandatul de președinte, care iarăși e un lucru de dezbătut", a declarat Cozmin Gușă.
În acest sens, consultantul politic a criticat afirmațiile lui Traian Băsescu cu privire la șansele de integrare ale Republicii Moldova în Uniunea Europeană, precum și cele care l-au vizat pe Vladimir Putin.
"Revenind la Traian Băsescu, am avut un tresărit chiar la începutul emisiunii, în care cel mai important proiect politic al președinției sale, care s-a numit în cei zece ani de mandat 'integrarea Republicii Moldova' a fost anulat printr-o propoziție în care ne anunță că Republica Moldova este pierdută pentru Uniunea Europeană, deci și pentru România. Este un eșec major (...) Am avut posibilitatea să conduc campania, în 2010, în Republica Moldova, nu știu dacă sunt un cunoscător mai subtil al politicii din Republica Moldova, dacă este să mă compar cu Traian Băsescu, dar sigur sunt un cunoscător mai adaptat realității de acolo decât dânsul, având în vedere că am anunțat și public că niciodată KGB-ismul adâng impregnat în fibra politicienilor și a oamenilor de influență, din Republica Moldova, inclusiv oameni de afaceri, nu va da posibilitatea euroatlantismului să câștige acel teritoriru, ceea ce s-a dovedit cu ocazia ultimelor alegeri, în care majoritatea a fost făcută cu comuniștii lui Voronin, iar cealaltă parte care stă la pândă este cea mai rusofilă de acolo, partea lui Igor Dodon, care a obținut cel mai mare scor dintre toate partidele, în pofida ajutoarelor din România. Dacă este să vorbim despre un eșec din debutul discuției, lui Traian Băsescu, este eșecul lui Traian Băsescu și al instituțiilor statului în a româniza ca influență nomenclatura de la Chișinău, înspre un pro-românism sau un pro-euroatlantism care acolo nu există. Debutând în acest fel emisiunea , a venit foarte normală această atitudine a sa, care e o atitudine sinceră. Putin e un tip performant, numai că din postura de fost președinte, cu zece ani de mandat care ți-ai constituit un brand din a-l eticheta pe Putin ca cel mai important dictator, dintr-o Europă care încearcă să se racordeze la euroatlantism, fără niciun accent negativ astăzi, iarași a fost al doilea eveniment important al serii. Putin, dacă poate să fie remarcat prin ceva, poate să fie remarcat prin faptul că a reușit să își fidelizeze pe termen lung structura KGB-istă din care face parte și să și-o subordoneze, într-un mod la fel de efectiv ca al lui Stalin. Asta e și un motiv pentru care mitul lui Stalin a devenit o prezență, în ultimii șapte-nouă ani, în Rusia, tocmai pentru ca să îi rezolve lui Vladimir Putin un eșafodaj de credibilitate la nivelul celor care încă cred într-o maică Rusie, condusă cu o mână de fier și cu foarte multă autoritate asupra instituțiilor de forță ale statului", a mai spus consultantul politic.
Cozmin Gușă a subliniat faptul că cea mai gravă afirmație pe care Traian Băsescu a făcut-o a fost cea "legată de de pierderea Moldovei, "care a fost punctul central al politicii externe pe care a dus-o". Pe de altă parte, Cozmin Gușă a afirmat că "se mută granița" și că Vladimir Putin nu poate "să ia gurile Dunării fără Berlin", semnalul pe care Traian Băsescu îl trage, cu privire la acest subiect, fiind unul 'tardiv'.
"Eu, ca geopolitician, pot să mă exprim așa față de Vladimir Putin, deși nu am aceste păreri legate de Putin (...) asta neînsemnând că Putin nu este, astăzi, cel mai influent, lider al planetei. Putin este, astăzi, cel mai influent lider al planetei, prin influența pe care o are. Putin este acceptat, deocamdată, în Rusia pentru că Rusia preferă o autocrație, un fel de dictatură mascată, la fel cum marea majoritate din zona euroasiatică preferă această autocrație. Asta nu e un lucru pe care românii să îl prefere. Românii preferă o democrație de tip liberal, care e de preferat pentru marea majoritate a europenilor din lumea occidentală, care țin de euroatlantism. Cea mai gravă afirmație pe care a făcut-o, legată de mandatul său e cea legata de pierderea Moldovei care a fost punctul central al politicii externe pe care a dus-o și felul în care Traian Băsescu s-a autoreprezentat la nivelul Consiliului European sau la nivelul întrunirilor NATO (...) Se mută granița. Putin nu poate să ia gurile Dunării fără Berlin. Dacă va lua gurile Dunării, înseamnă că Berlinul e de acord cu acest fapt. Iar dacă Berlinul este de acord cu acest fapt, înseamnă că politica Washington-ului față de Berlin este una foarte slabă, atunci când noi vorbim și astăzi, și înainte cu șase luni, când am mai abordat acest subiect. Traian Băsescu trage un semnal de alarmă tardiv, avea posibilități instituționale să o facă. Aceste lucruri spectaculare, astăzi, nu își au locul, pentru că politica s-a mutat din zona diplomatică în zona instituțiilor de forță și a serviciilor secrete, unde nu se mai ține cont de principii, ci doar de situații de criză care pot să fie fructificate într-un fel sau altul. Astăzi suntem într-o astfel de situație de criză, suntem într-o zonă de maximă instabilitate politică, care înseamnă o politică de război, care poate să fie implementată oricând de la est sau de la vest, cu România placă incidentală - înseamnă un loc unde se pot petrece lucruri care țin de război. Eu cred că despre asta putem să vorbim cu Traian Băsescu, care are toate datele la dispoziție", a adăugat consultantul politic.
Întrebat cum vede declarația fostului șef de stat, potrivit căreia "ideal ar fi să se consolideze Ucraina și să facă schimb de teritorii: ia-ți Transnistria și dă-mi înapoi sudul Basarabiei", Cozmin Gușă a răspuns:
"Din punctul de vedere al felului în care Traian Băsescu a fost sau nu conștient la finalul mandatului, ce și cum a condus din România, nu neapărat această declarație care și ea este una bulversantă. Nu neapărat această declarație este de bază, ci faptul că nu a avut niciun cuvânt bun de spus, ba dimpotrivă, despre trei principali colaboratori ai săi: Florian Coldea, prim-adjunct SRI, Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, și Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți. Oameni care au fost propuși de către Traian Băsescu și care, în baza acestor propuneri, au fost considerați a fi oamenii săi. Felul extrem de facil în care s-a derobat de relația și de o posibilă relaționare cu, probabil, cei mai importanți oameni, considerați de opinia informativă din România, ca fiind satelizați de Traian Băsescu, asta a fost adevărata poveste grea a mandatului lui Traian Băsescu și a felului în care și-l analizează. Pentru că am vazut din primul moment din care a plecat o obsesie a sa în interpretarea mandatelor pe care le-a avut și o mare determinare publică în a bloca orice analiză a mandatelor sale, chiar cu cuvintele 'nu permit nimănui să îmi distrugă prin afirmații neîntemeiate mandatele pe care le-am avut în fruntea României', citat aproximativ", spus Cozmin Gușă.
În ceea ce privește afirmația lui Traian Băsescu, potrivit căreia "Iohannis nu e interesat deloc să rămân în politică, Ponta nu e interesat, nu știu de ce ar fi interesată doamna Macovei să rămân în politică", Cozmin Gușă a punctat faptul că "toți sunt susținuți de Traian Băsescu într-un fel sau altul".
"În campania electorală din 2014, Traian Băsescu într-un fel explicit, către finalul campaniei, și-a exprimat poziția anti-Ponta și pro-Iohannis și, din acest punct de vedere, putem să vorbim despre un lucru ciudat, care nu are o logică, în acest moment , dar nu mai vorbesc despre Monica Macovei pe care a promovat-o într-un fel inexplicabil pentru mine, în 2004 (...) și apoi Victor Ponta pe care Traian Băsescu l-a nominalizat prim-ministru, poate deși nimic nu l-ar fi obligat să facă acest lucru. Eu vrea să spun altceva: atunci când Traian Băsescu ajungea președinte al României, la nivelul anului 2004 (...) acel Traian Băsescu care a fost ales să îl învingă pe Adrian Năstase, pentru că nu putem să vorbim despre venirea lui mesia (...) Traian Băsescu a fost ales pentru un anumit rol pe care trebuia să îl aibă și care rol era de a termina cu baronizarea României, care deja se instalase ca și concept și sistem, pentru că toți baronii de care vorbim, astăzi, existau și atunci, și poate la fel de bogați. Traian Băsescu președinte, în 2004, însemna cel puțin, din punctul meu de vedere, blocarea baronizării totale a României: bâta la un car de oale. Traian Băsescu trebuia să fie acea bâtă care să desființeze sistemul de baroni, din România, și, din punctul nostru de vedere, al mai multora. Cei din partea euroatlantică au considerat că Traian Băsescu poate să fie un președinte care să blocheze baronizarea totală a României", a declarat Cozmin Gușă.
Pe de altă parte, consultantul politic a declarat că Traian Băsescu nu a reușit reforma politică, adăugând faptul că "la al doilea mandat, avea toate posibilitățile să debaronizeze România".
"Nu vreau ca telespectatorii noștri să creadă că vine un președinte ca un mesia. Un președinte vine ca urmare a unor susțineri și a unor negocieri, el dacă este talentat cum e Traian Băsescu în politică, are posibilitatea să magnetizeze, dacă e extrem de deosebit cum e Klaus Iohannis - minoritar, german, minoritar religios, neamț cu o campanie foarte bine dusă, determinată în a nu pleca de pe alianiamentul lui. Însă, toți acești președinți pe care i-am avut de la Ion Ilescu până încoace, la Iohannis, au fost ca urmare a unor susțineri, nu ca urmare a unui proiect gen venirea lui mesia. Au ajuns pentru că un grup de instituții de stat au considerat că asta era perioada României de dezvoltare a unui sistem și acesti oameni aveau niște datorii, iar datoria lui Traian Băsescu, de la primul mandat, era reforma politica. Nu a reușit reforma politică, însă eu nu am crezut că, cel puțin la al doilea mandat al lui Traian Băsescu, cel din 2009, în momentul în care avea toate pârghiile statului la îndemână, și felul în care l-a învins pe Mircea Geoană ne face să nu ne îndoim că avea toate pârghiile la îndemnă. Deci, Traian Băsescu, la al doilea mandat, avea toate posibilitățile să debaronizeze România și nu mă refer la persoane, ci ma refer la metode, iar, apropo de Iohannis, toate această efervescență anti-baroni cu excesele de rigoare, toată această efervescență anti-baronizare probabil că ar fi trebuit să aibă loc în 2010 sau începând cu 2010, în așa fel încât, astăzi, să nu asistăm al așa ceva, pentru că acea cangrenă era instalată atunci. Nu s-a creat nimeni în plus", a mai spus consultantul politic.
Cozmin Gușă este de părere că "România este într-un declin instituțional cum nu a mai fost de mult timp".
"Problema mea este următoarea: că atunci când a avut toate pârghiile la îndemână, cred, că atunci nici măcar nu a mai încercat și ăsta e principalul handicap pe care îl are astăzi, și eu vorbesc despre Traian Băsescu cu mult calm și detașare, pentru că aș vrea să analizeze toată lumea evoluția unui politician foarte talentat, cum e Traian Băsescu (...) Suntem într-o seară bulversantă pentru România, pentru că, astăzi, Traian Băsescu și-a făcut analiza mandatelor sale înmulțindu-le cu zero, dacă ne raportăm la moștenirea pe care a lăsat-o. Moștenirea pe care o lași constă în situații, proiecte, persoane. România este într-un declin instituțional cum nu a mai fost de mult timp (...) Vreau să mai aduc aminte de citatul unui prieten, din Cluj, care ne spunea, pe la începutul anilor 2000, 'bă băieți, problema în România nu e că dracii sunt atât de negri, ci că nici măcar îngerii nu sunt albi'. Era un lucru amar, dar adevărat. În România nu există îngeri și mai ales în politica care se face în România, iar așteptările pe care le investim, de fiecare dată, ele sunt niște naivități ale noastre, niște entuziasme din marasmul pe care îl avem. Noi de fiecare dată ne trezim că vine cel care ar tebui să ne fie dator", a declarat Cozmin Gușă.
Totodată, Cozmin Gușă a ținut să sublinieze faptul că mandatul lui Traian Băsescu trebuia să fie anti-corupție de la început, pentru că așa a câștigat împotriva lui Adrian Năstase.
"Traian Băsescu avea posibilitatea să facă toată această reformă atât de dureroasă. Astăzi, Traian Băsescu m-a lăsat mască, în momentul în care trasa cu liniarul o linie distinctivă între mandatul său și mandatul lui Iohannis, care, din punctul meu de vedere nu există. Cred că, în cel mai bun caz, are un plan. Nu a dat în Iohannis, dar i-a pus în cârcă toată această republică a procurorilor, cu excesele acestor procurori, în condițiile în care Iohannis nu a numit vreun procuror sau vreun judecător (...) Cu atât mai puțin probabil să nu le știe un președinte care a avut faima de a fi foarte bine informat de către serviciile secrete. În momentele astea de exces public, eu prefer să, nu neapărat că as avea ezitări în a pune etichete, dar prefer să rămânem într-un cadru instituțional, în condițiile în care fostul președinte nu mai preferă să rămână într-un cadru instituțional și știi de ce? Lumea este bulversată (...) M-am uitat de la distanță, la România, și la oamenii care, astăzi, nu neapărat o conduc, o influențează și aici nu vorbesc despre conducători, ci despre oameni cu salariați, cu dorința de a-și duce un proiect în România, profesorii, medicii, avocații. Oamenii parcă sunt loviți în cap. Mă uitam de la distanță la atitudinea lor. Motivul este altul: cu toți știam asta. Vreau să îți amintesc: Adrian Năstase a pierdut, în 2004, în fața lui Traian Băsescu nu pentru că s-ar fi considerat că nu e un președinte potrivit, ci pentru că s-a considerat de marea masă că patronează corupția. Asta e motivul principal pentru care a pierdut în 2004", a mai spus Cozmin Gușă.
"Mutatis Mutandis: astăzi, aceiași oameni care - și în 2004 existau aceste categorii socioprofesionale pe care le enumeram- care știau de atunci că România e roasă de corupție, astăzi, sunt bulversați, demoralizați, speriați de galbenul Realității TV din fiecare dimineață cu arestări, cu descinderi. Nu pentru că ar considera că acei oameni nu sunt vinovați. Ei știu că sunt vinovați, ci pentru că au sentimentul că nu e un plan de ieșire din această situație, care le împotmolește lor carierele. Eu nu sunt amenințat, nu am furat, niciodată nu am făcut afaceri cu statul, dar am o strângere în stomac, în fiecare zi, când se întâmplă un lucru care înseamnă arestare sau întemnițarea unui om cu care am stat la masă", a adăugat consultantul politic, Cozmin Gușă.