”Acum putem să facem un pas în plus față de ieri și să spunem că această valiză este mortală. Dragnea probabil știa de săptămâna trecută, când a avut acele excese comportamentale, că această valiză este atât de gravă pentru el și a contra-atacat așa cum el și alții de lângă el sunt în stare”, a explicat Cozmin Gușă.
Conform acestuia, contra-atacul la Iohannis este unul pueril. ”M-am uitat pe documente, am văzut ce este acolo, sunt unele lucruri pe care președintele le-a lăsat neexplicate. Dar, în afară de asta, eu mă așteptam ca după ce au apărut aceste lucruri, președintele să fie îngrijorat și dacă nu chiar să intre în direct la Jocuri de Putere sau la alte emisiuni să spună ceva legat de faptul că avem o majoritate parlamentară condusă de asemenea oameni, să facă o pauză în pauzele dânsului și să fie îngrozit și să le explice românilor că nu mai merge așa. Acum când vin și dovezile și probele ascunse care puteau să se constituie în dosarul Tel Drum, să fie extrem de îngrijorat și să spună: ”Fraților, cu voi nu pot să merg de braț să coordonăm președinția rotativă a Uniunii Europene, unde voi aveți un rol mai important decât mine”. Rolul președintelui este unul reprezentativ, treaba de coordonare, de strategie o să fie făcută de majoritatea asta parlamentară cu ai lui Dragnea și Tăriceanu. Nu am văzut această îngrijorare. Poate președintele se uită la televizor și totuși o să facă ceva sau poate o să dea un mesaj să spune ceva românilor care așteaptă ceva de la el, îngroziți fiind de ce au văzut la televizor”, a detaliat consultantul politic.
Cozmin Gușă a mai spus că din păcate suntem singura televiziune care mediatizează acest scandal de mare responsabilitate pentru toți vectorii, nu vorbesc doar pentru politicieni. ”Vectorii, dacă le pasă de România și dacă emit pentru publicul lor, ar trebuie să fie îngrijorați”, a afirmat acesta.
În ceea ce privește forumul german, consultantul politic a precizat că subiectul explică strategiile ascunse ale lui Dragnea. ”O să o spun pe prima legată de forumul german. Fără să aibă vreun deal coerent cu puterea de la Tel Aviv sau de la Ierusalim, Dragnea apasă pe această pedală a exceselor comportamentale care vin în urma celui de-al Doilea Război Mondial, a Holocastului din dorința lui de a fi de folos. Pentru el a fost o mare înfrângere faptul că Bibi Netanyahu nu a dorit să vină în România și că a găsit alte mijloace separate de Dragnea ca să semnalizeze pentru un demers regional în zonă. Și pentru eroii fundamentaliști, el și-a găsit o pistă de a aduce aminte despre erorile războiului cu care Europa și Israelul s-a împăcat la un moment dat și care îl așează în prim plan pe președintele Iohannis. Asta o face într-un mod nepermis pentru orice om politic responsabil. Dar de ce îl așează ei mereu în prim plan pe președintele Iohannis? Pentru că în mintea lui își pune așa: ”Iohannis este în pierdere de viteză, nu a făcut mare lucru și atunci eu mă gândesc că dacă îl scot tot timpul la înaintare și îl proiectez ca adversarul meu, Iohannis va fi bucuros pentru că, comparându-se cu mine, sigur va ieși în avantaj. Și eu, fără să fiu atacat prea tare, o să îmi continui demersul de lider al majorității parlamentare fără accidente mari de parcurs”, a detaliat Cozmin Gușă.
Acesta a explicat că documentele sunt vechi și că știa multă lume despre ele. ”Nu au fost prezentate tocmai din acest joc de complicitate în care s-au complăcut cei din România, că este vorba de Iohannis, de majoritatea parlamentară, că e DNA”, a completat Cozmin Gușă.
Consultantul politic a mai spus că nu înțelege de ce Laura Codruța Kovesi a devenit așa de tăcută. Conform lui ar fi trebuit să vorbească măcar de primul dosar Tel Drum care a fost închis și nu trebuia să fie închis.
”Acest lucru ne arată că poate doar noi aici la Realitatea ai înghițit niște gogorițe și am crezut că statul de drept, cum îl numeam noi, chiar se luptă cu Dragnea și ai săi. Nu s-a luptat pentru că aceste documente nu sunt venite de la Washington, poate unele da, poate altele sunt chiar din România. Adică și fostul SRI știa de aceste documente și înseamnă că și DNA știa de aceste documente pe care nu le-a făcut publice”, a mai explicat Cozmin Gușă.
Consultantul politic a spus că din câte a auzit el din zona Rise Project, o să aflăm în perioada următoare că oameni foarte apropiați de SRI, fostul SRI, și oameni foarte apropiați de DNA, fostul DNA, au fost pe acolo și poate o să apară și ei cu ”aceste penale”.
”Treaba va fi mult mai infamantă decât este astăzi. Drept concluzie, o concluzie tristă: PSD-iști spun: ”mamă cât a furat Dragnea, hai să îl folosim ca să furăm și noi în continuare”, ceilalți din stat tac și par complici. Astăzi, această absență a președintelui, în momentele în care România este cutremurată de ceea ce s-a putut face cu Dragnea în opoziție sau la putere, nu îl recomandă deloc nici pe dânsul și nici pe alte instituții ale statului pentru că dacă noi operăm cu ideea că procurorii generali, de la DNA, de la Parchetul General sau de la alte entități sunt cu anumite probleme, eu cred că un, doi, cinci, zece procurori ar trebui să vină și să anunțe că au început urmărirea penală sau că au extins urmărirea penală în acele dosare. Până nu auzim aceste lucruri de la oamenii din instituțiile statului înseamnă că stăm rău. Și dacă auzim aceste lucruri doar la invitații de la Realitatea înseamna că este trist. Presa românească nu face altceva decât să îl liniștească pe români că cineva mai vechează. Dar asta este foarte puțin”, a mai spus acesta.
”Dar să revin la subiectul cu forumul german, aici nu este de glumă. Aceste lucrurile care sunt expuse ca și cum ar fi crime de război ne pun pe noi într-o postură care ne dezavantajează profund ca țară. Văd că nici vectorii de opinie nu se sesizează în niciun fel. Comunitatea sașilor din România nu este formată doar din Klaus Iohannis, este o cumunitate de oameni serioși, care au fost fideli țării, care au fost persecutați. Aceste excese împotriva comunității sunt nepermise, chiar dacă unii le justifică prin lupta împotriva lui Iohannis. Nu Iohannis nu este baza, este o comunitate care nu merită blamată și nu văd de ce cineva ar trebui să rămână perplex la aceste excese care vin chiar din clădirea Parlamentului, de la niște oameni care reprezintă statul român și au un singur rezultate: să ne îndepărteze de Europa”, a încheiat Cozmin Gușă.