"Am depus o coroană funerară la sediul ICR, pe altarul diplomației culturale românești. E deja cazul s-o declarăm moartă. Catinca Maria Nistor i-a cântat deja prohodul, afon și în acompaniament de violoncel.
I-am transmis d-lui Jicman, președintele ICR, regretele eterne ale poporului român – sper că de rușine și durere, nu din lașitate, refuză să-și asume responsabilitatea și să aibă orice opinie oficială despre excursiile, concertele și miserupismul directoarei de la ICR Londra.
Îmi imaginez că suferă – sau poate nu – și de fiecare dată când își dă girul către expedierea în fruntea câte unui ICR a pilelor și incompetenților celor care l-au numit la ICR.
Comisia de cultură de la Senat, împreună cu Remus Negoi, colegul meu senator alături de care am depus coroana, îl așteaptă cu cererea de revocare a Catincăi Nistor. Sau, dacă preferă, cu pomana de 40 de zile a diplomației culturale românești", a scris Iulian Bulai.
Directoarea ICR Londra, Catinca Maria Nistor, se află de luni bune în centrul mai multor scandaluri, pornind de la chiria uriașă pe care statul i-o plătește în capitala Angliei și culimând, recent, de un eveniment organizat cu ocazia zilei de 1 martie, pe care l-a transformat într-un fel de spectacol personal. Mai mulți artiști au criticat-o pentru interpretarea falsă, aproape afonă, a piesei populare „Mocirița”, precum și de selecția muzicală, atenția fiind atrasă de un cântec grecesc devenit arhicunoscut în România în varianta de manea.