,,O fi bine? Sau va ieși prost pentru partid? Cum va juca PSD-ul mai departe? Numai din contre, speculînd situația fragilă a susținerii în parlament a guvernului Orban nu cred că va ajunge prea departe.
Nu fac parte dintre cei care au idei pentru mișcările pe care PSD-ul trebuie să le facă în situația alegerilor locale în două tururi și a anticipatelor. Nu este treaba mea. Dar felul în care decide în aceste mutări și, mai ales, cum continuă, îl califică și îl poate descalifica fără să producă nici o schimbare de fond. Vreau să spun că PSD-ul și dacă mută cu succes și continuă la fel nu va avea parte de un parcurs de altă factură. Mai devreme sau mai tîrziu va continua să o tîrîie.
Deciziile de luni vor influența în subtext inclusiv desfășurarea și deznodămîntul congresului din februarie. Ședința de duminică de la Tîrgoviște a anunțat un val de schimbări, între care renunțarea măcar la o parte din oamenii vechii echipe. Nici asta nu-i de ajuns. PSD-ul pentru a reveni într-o poziție politică de greutate mai are nevoie de oameni din noua generație. De oameni de cultură, de politicieni capabili să comunice la Bruxelles și la Washington. Degringolada din ultimele luni vine de la această criză de echipă, de la incapacitatea de a se opune campaniei externe și diversiunilor din țară. PSD-ul l-a părăsit pe Liviu Dragnea nu pentru că era lemn la economie și asculta de un apucat, nu pentru că s-a înconjurat de culegători de scame și de incompetenți, nu pentru că a fost găsit cu o casă în Brazilia (basm internațional finanțat), nu că ar fi furat balta Belina (altă jonglerie de comunicare), nu pentru că ar fi fraudat alegerile sau ar fi folosit două cucoane la partid (fapt care n-are legătură cu corupția). PSD-ul l-a părăsit pe Dragnea de frică și din neștiința de a juca în marea politică europeană care a decis demolarea unui lider egolatru și adeseori rudimentar în comportament. dar cu cîteva direcții și inițiative corecte pentru România'', mai scrie editorialistul.
Continuarea AICI