Proiectul vizează asigurarea de către STS a înregistrării convorbirilor dintre preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare efectuate în vederea soluţionării cazurilor în care codul numeric personal al unui alegător figurează ca fiind deja înscris în SIMPV, stabilirea sarcinilor operatorilor de calculator care nu au fost repartizaţi pe secţii de votare şi reglementarea mesajelor furnizate de SIMPV, după validarea operaţiunii de preluare a codului numeric personal al alegătorului care se prezintă la vot.
Prevederile vizează procedurile de verificare a codului numeric personal al alegătorului prin intermediul acestei aplicaţii, atât pentru alegerile locale, cât şi cele parlamentare.
Potrivit legii, AEP cu sprijinul STS şi INS asigură implementarea şi gestionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot si de prevenire a votului ilegal pe baza datelor şi informaţiilor din registrul electoral, registrul secţiilor de votare şi listele electorale suplimentare.
Necesitatea modificării anexei la Hotărârea AEP nr. 9/2015 a apărut în urma discuţiilor cu reprezentanţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), purtate cu ocazia întâlnirilor din cadrul Grupului de lucru pentru coordonarea implementării şi a gestionării SIMPV.
Discuţiile au avut un caracter tehnic şi au vizat aplicaţia informatică pentru verificarea dreptului de vot (ADV), respectiv interfaţa acesteia, precum şi mesajele furnizate ca urmare a operaţiunilor de verificare şi validare a codului numeric personal.
Proiectul de act normativ vizează:
- asigurarea de către STS a înregistrării convorbirilor dintre preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare efectuate în vederea soluţionării cazurilor în care codul numeric personal al unui alegător figurează ca fiind deja înscris în SIMPV;
- stabilirea sarcinilor operatorilor de calculator care nu au fost repartizaţi pe secţii de votare;
- reglementarea mesajelor furnizate de SIMPV, după validarea operaţiunii de preluare în ADV a codului numeric personal al alegătorului care se prezintă la vot;
- stabilirea mesajelor care pot apărea în interfaţa ADV, la alegerile locale şi parlamentare generale, în cadrul operaţiunii de verificare a codului numeric personal al alegătorului prin intermediul acestei aplicaţii.
Proiectul de hotârâre a fost publicat în data de 21 ianuarie 2016 pe site-ul www.roaep.ro, la secţiunea „Legislaţie - Dezbatere publică” şi poate fi consultat accesând linkul http://www.roaep.ro/legislatie/in-dezbatere-publica/.
Observaţiile şi propunerile referitoare la proiectul de act normativ pot fi transmise la adresa de e-mail office@roaep.ro, în termen de 15 zile calendaristice de la data afişării acestuia.