Liderul organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PDL, Iulian Vladu, a anunţat, vineri, că adresa sa de e-mail a fost spartă, iar hackerii au trimis persoanelor din lista sa de contacte mesaje prin care solicită bani în numele lui, Vladu cerând celor care au primit aceste mesaje să nu dea curs solicitărilor.
În urma atacului cibernetic, deputatul Iulian Vladu a anunţat că a depus o plângere la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.
Reprezentanţii acestei instituţii au declarat, pentru MEDIAFAX, că sesizarea a fost înregistrată de ofiţerii de la combaterea criminalităţii organizate, care şi-au declinat competenţa în acest caz în favoarea procurorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
În mesajele trimise de pe adresa de e-mail spartă, hackerii cer, în numele lui Iulian Vladu, suma de 2.850 de dolari americani, explicând că expeditorul mesajelor a făcut o vizită în Ucraina, în timpul căreia a fost atacat de persoane înarmate care i-au furat banii, telefoanele şi cardurile de credit.
În mesaje, redactate în limba română şi care conţin numeroase greşeli gramaticale, li se solicită destinarilor să-l contacteze pe expeditor tot prin e-mail, pentru a stabili modalitatea în care urmează a fi trimişi banii.