"Ce ne-a oferit guvernarea PSD? Eșec economic, legislativ în protejarea economică. A dat legi pentru infractori, a luat cu asalt statul român. Acesta este bilanțul guvernarii PSD din ultimii ani. Ei au promovat mediocritatea ca principiu primordial al angajării la stat. Au devenit o castă de privilegiați care își împart legea și banii.
Lupt alături de voi pentru a stopa infestarea instituțiilor statului cu virusul incompetenței.
Am dus lupta aceasta și la nivel european, pentru a stopa prejudiciile imense aduse de guvernarea PSD României, care ar fi însemnat bani mai puțini pentru țara noastră. Prin implicarea cetățenilor am reușit să menține România pe parcursul european și transaltantic.
Pe 26 mai am primit cel mai elcovent răspuns că românii ne susțin în lupta împotriva unui partid care și-a pierdut sensul. La 26 mai s-a văzut maturizarea societății românești.
Românii așteaptă ca statul să funcționeze pentru ei, nu în favoarea unui grup infracțional. Românii vor autostrăzi, vor să fie tratați cu respect atunci când interacționează cu intituțiile. Cetățenii au spus clar și fără echivoc, ce-și doresc. Acum, statul și politicienii trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor. PSD este incapabil să mai garanteze dreptul fundamental al cetățenilor săi. Avem obligația să redăm încrederea românilor în instituțiile statului.
Din păcate, nu exista un buton magic prin care se resetează statul roman. Această reașezare este obligatorie, dar este un proces de durată. Este un efort pe care trebuie să-l facem împreună, iar alături de noi vor sta toate forțele politice care ne împărtășesc idealurile.
Cel mai important aliat pe care îl avem este cetățeanul român. Vă propun ca PNL să devină nucleul care va cataliza energiile necesare schimbării în bine a României.
Eu vream să facem România puternic și știu că și voi aveți același obiectiv, o țară în care cetățeanul este reperul guvernării. Trebuie să existe respect pentru cetățeni.
Reconfigurarea României nu poate fi făcută fără principii precum cinstea, încrederea, toleranța, competența, înțelepciunea, buna-cuviință sau creativitatea. Iar poporul român are din plin aceste calități. Din păcate, disfuncționalitățile sistemice scot la iveală tot ce este mai rău, iar oamenii își pierd încrederea, la toate nivelurile: semeni, viitor, instituții, politicieni. Este una dintre problemele majore cu care ne confruntăm. Fără aceste valori, dezvoltarea României este imposibilă.
Dar, o viziune are valoare atâta timp cât putem s-o transformăm în realitate! Cum facem România puternică și funcțională? Cum ajungem să trăim, în sfârși, într-o țară în care cetățeanul se simte în liniște? Ce avem, noi politicienii și oamenii de stat, de făcut?
Soluțiile presupun multa muncă și tenacitate! Da, știu! Sunteți căliți cu greul, ați dovedit asta!
România poate deveni puternică și funcțională cu două condiții: reconstrucția statului pe fundamente corecte și a doua, o economie sănătoase cu creștere sustenabilă. Pentru succesul Romnâniei e nevoie de un mediu privat competitiv și instituții în slujba românului.
Sistemul bugetar nu mai poate fi tratat ca un refugiu pentru incompetenți.
Trebuie să găsim oameni competenți. Funcția publică trebuie să își recapete demnitatea”, a mai spus Iohannis.
3.500 de peneliști l-au întâmpinat pe Iohannis la București
Consiliul Național al Partidului Național Liberal are loc în Capitală, la Romexpo. La reuniune participă peste 3.500 de membri ai Partidului Național Liberal, parlamentari, primari și aleși locali.
La invitația președintelui PNL, Ludovic Orban, va lua parte la acest eveniment Președintele României, Klaus Iohannis.
Totodată, liberalii îşi vor alege un nou prim-vicepreşedinte, Rareş Bogdan.
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, acum două săptămâni, că a acceptat propunerea liderului PNL Ludovic Orban de a deveni prim-vicepreşedinte al partidului.
Printre punctele înscrise pe ordinea de zi se mai află și prezentarea raportului Biroului Executiv și a raportului grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, Senat şi Parlamentul European.
În cadrul reuniunii vor mai lua cuvântul, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, liderul grupului europarlamentarilor români din PPE, Rareș Bogdan, liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu, președintele Ligii Aleșilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur. Pe ordinea de zi a evenimentului se află prezentarea bilanțului politic al conducerii PNL, aprobarea fuziunii dintre Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) și PNL, precum și alegerea unui prim-vicepreşedinte al PNL.