"Nu este cazul de CSAT pentru numirea directorului SIE. Este dreptul preşedintelui României să nominalizeze, iar plenul Parlamentului decide. Constituţia prevalează, legea SIE e făcută înainte. Preşedintele procedează corect", a spus Ion Oprișor.
Un argument în plus este şi faptul că pentru numirea foştilor şefi ai Serviciului de Informaţi Externe, a fost urmată aceeaşi procedură.
Precizările consilierului prezidențial vin după ce reprezentanţii PSD au declarat, miercuri, că nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu este ilegală.
PSD nu îl votează pe Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE. UDMR şi UNPR îl vor vota
”Această propunere, din punct de vedere legal, poate ajunge la Parlament doar prin CSAT”, a spus Ilie Sârbu, potrivit mediafax.ro.
El a mai spus că, pe lângă faptul că propunerea preşedintelui nu este legală din punct de vedere procedural, ”se strică o tradiţie”.
”S-a stricat şi o tradiţie - ca unul din şefii serviciilor de informaţii să fie de la opoziţie, altul să fie de la putere. Noi nu ne-am bătut foarte tare să avem şef la SIE”, a mai afirmat liderul senatorilor PSD.
Mihai Răzvan Ungureanu a fost propus la șefia SIE de președintele Iohannis, anunță Administrația Prezidențială. Acesta va trebui să treacă de audierea în cadrul Comisiei parlamentare de control SIE, iar apoi, de votul plenului reunit al Parlamentului. Ungureanu a mai fost la conducerea SIE în anul 2007.