"Reacţia domnului Bogdan Oprea este greşită şi exagerată, din cel puţin trei motive: O demisie a preşedintelui Traian Băsescu nu ar împiedica justiţia, ci ar fi un pas prin care justiţia chiar nu ar fi deloc împiedicată să funcţioneze. Prin urmare, o demisie a preşedintelui ar fi un gest firesc de eliminare a oricărei presiuni asupra justiţiei. Reamintim purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei că, în cazul unei demisii, locul vacant ar fi preluat de către preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu, nu de către domnul Victor Ponta. Prin urmare, respingem această dezinformare. În fine, îi cerem domnului Bogdan Oprea să nu mai aibă reacţii şi comentarii politice din funcţia sa de purtător de cuvânt al instituţiei Preşedinţiei. Declaraţiile sale de astăzi sunt inacceptabile pentru funcţia pe care o ocupă", afirmă Palada într-un comunicat transmis joi seara.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, susţine că "demisia şefului statului ar fi cea mai mare piedică pusă justiţiei", astfel creându-se culoar spre Cotroceni premierului Ponta, "care i-a apărat public fără nicio ezitare pe colegii de partid chemaţi în faţa justiţiei".
"Prim-ministrul României, domnul Victor Ponta, a declarat că cel mai mare ajutor pe care preşedintele României, domnul Traian Băsescu, l-ar putea da prestigiului justiţiei româneşti ar fi să demisioneze din funcţie. Pentru oricine a trăit în România ultimilor doi ani este evident că demisia domnului preşedinte Traian Băsescu ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiţiei româneşti", se arată într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al preşedintelui României, remisă, joi, agenţiei MEDIAFAX.
Oprea menţionează faptul că, astfel i s-ar crea culoar spre Cotroceni tocmai premierului Victor Ponta, "cel care, din înalta poziţie publică în care se afla, i-a apărat public fără nicio ezitare pe toţi colegii de partid care au fost chemaţi în faţa justiţiei".
Fratele şefului statului, Mircea Băsescu, a fost reţinut, joi seară, de procurorii anticorupţie, care îl acuză de trafic de influenţă. Scandalul a început miercuri seară, odată cu difuzarea înregistrărilor audio-video legate de cazul Bercea.
Înregistrările au provocat un scandal în mediul politic de la Bucureşti. Premierul a cerut demisia şefului statului, iar Traian Băsescu a negat orice legătură, precizând, cu lacrimi în ochi, că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-şi apăra fratele alege consolidarea justiţiei.
Premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze pentru a apăra ideea independenţei justiţiei în cazul fratelui său, Mircea Băsescu, şi al familiei lui Bercea Mondial. El a adăugat că poate fi luată în calcul şi suspendarea lui Băsescu dacă s-a implicat în acest caz.