Prin verdictul dat, Curtea de Apel Bucureşti a respins joi apelul declarat de Solomon Wigler și a menținut decizia dată în noiembrie 2015 de Tribunalul București.
De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la Solomon Wigler a sumei de 154.000 euro, fiind menținut sechestrul asigurător asupra unui imobil din sectorul 1 al Capitalei, două spații comerciale din sectorul 3, un apartament și două autoturisme BMW X3 și Audi Q5.
Mita primită: 230 000 de euro
Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, Solomon Wigler a dat o declarație la DNA pe data de 4 iunie, în care a recunoscut că, în perioada iulie 2012 — iunie 2015, a pretins suma de 230.000 de euro de la Alexandru Claudiu Buciu, administrator la BMC INVEST SRL Lugoj, și a primit de la acesta 204.000 euro, în schimbul intervenției sale în vederea aprobării în Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a unor autorizații pentru construirea a două supermarketuri Kaufland în Capitală.
Astfel, Solomon Wigler a declarat că l-a cunoscut în anul 2012 pe Alexandru Buciu, despre care știa că lucrează la o firmă cu acționariat german, ce are ca obiect de activitate dezvoltare imobiliară și se ocupa cu achiziția terenuri și construirea magazinelor pentru Kaufland.
Banii, pentru susţinerea proiectului în Consiliul General
În cursul anului 2012, Buciu a venit la el în birou și i-a spus că de foarte mult timp așteaptă o rezoluție la o documentație depusă pentru un PUZ, în vederea edificării unui magazin Kaufland în B-dul Bucureștii Noi.
În acest context, Solomon Wigler a verificat și a constatat că documentația respectivă a primit toatele avizele necesare în vederea aprobării, după care a discutat cu un consilier din cadrul CGMB, pentru a susține proiectul în Consiliul General.
Sensibilizarea consilierilor, 50 000 de euro. Plicul cu bani, în dulap
"Potrivit înțelegerii pe care am avut-o, tot în perioada respectivă, Buciu Alexandru a revenit și i-am transmis în ce condiții poate fi aprobat documentația PUZ. Mai exact, i-am spus că pentru a sensibiliza consilierii, aceștia pretind suma de 50.000 euro. Acesta a fost de acord cu cererea mea și, la o dată ulterioară, mi-a adus suma de 50.000 euro. La rândul meu, am remis suma de bani consilierului contactat. Tot în perioada respectivă, Buciu Alexandru a venit în biroul meu și mi-a pus un plic în dulap, constatând ulterior că în plicul respectiv era suma de 50.000 euro", mai spune Solomon Wigler.
Ulterior, la sfârșitul anului 2013, Alexandru Buciu l-a căutat din nou și i-a spus că are probleme cu o documentație legată de un PUZ pentru un magazin Kaufland, care urma a fi edificat pe B-dul 1 Mai.
Solomon Wigler a făcut din nou verificări și a luat legătura cu un consilier general pentru a sprijini adoptarea în Consiliul General a acestui proiect, după care i-a cerut lui Buciu suma de 35.000 euro, din care a primit 15.000 euro.