Cozmin Gușă contrazice afirmaţii făcute în articol, precum că a fost dat afară din PSD din cauza legăturilor cu Rusia.
„Eu am demisionat din PSD în 2003 pe motiv de baronizare a partidului, iar ceea ce s-a întâmplat ulterior confirmă că am avut dreptate”.
În ceea ce priveşte situaţia postului Realitatea TV, despre care Doru Buşcu spune că are legătură cu poziţionarea lui Cozmin Guşă în favoarea lui Klaus Iohannis şi a DNA, el afirmă: „Sunt afirmații din ficatul lui Buşcu, disperat de strategia editorială a Realității care îi critică șeful din Teleorman. Cei interesați știu că nu e așa”.
Patronul Realitatea TV confirmă că îi cunoaşte pe „generalii” despre care vorbeşte Doru Buşcu – Iulian Vlad, Victor Atanasie Stănculescu şi Virgil Măgureanu.
„Doar cu generalul Vlad am avut o relație de prietenie vreme de aproape 20 de ani, până la moartea sa. Discuţiile cu ei m-au ajutat mult să discern în societatea românească între civili și cei ca Buşcu sau alții din presă, purtători de «bască»”.
Guşă a comentat, pentru Libertatea, şi afirmațiile privind apropierea de Rusia, precum în cazul Federaţiei de Judo, numind acuzaţiile „o altă prostie «marca Coldea», pe care acoliții lui o vântură mereu”
„Vizer e prietenul meu, dar are o relație amicală și cu Putin, dar și cu alți președinți de state sau oameni politici. Asta, pentru cei săraci cu duhul sau răuvoitori, ar însemna că eu am aceeași prieteni ca Marius. Pentru cei normali, e ușor de priceput că fiecare e cu prietenii lui”.
În final, Cozmin Guşă neagă că ar fi folosit vreodată expresia „Rusia e a doua mea patrie”, aşa cum deseori a fost citat în presă. „N-am făcut afirmația asta niciodată, dar orice minciună e utilă atunci când vrei să denigrezi, așa cum face Buşcu, din pădurea de la Scroviştea.
Iar despre el, fără să-l denigrez, pot vorbi multe, dar n-am timp de el deocamdată. Rămâne așa cum i-am transmis săptămâna trecută: un discurs de escroc veritabil, mare talent, păcat de caracter!”.