Fostul edil Laurenţiu Neghină, alături de alte 36 de persoane, printre care şi fostul primar al comunei Prăjeşti Eugen Antica, eliberat, de asemenea, din funcţie, vineri, de către prefectul Bacăului, ar fi oferit sume de bani pentru a obţine note de trecere la examenul de bacalaureat susţinut în 2010 la liceul din comuna băcăuană Podu Turcului, potrivit Mediafax.
În fapt, Prefectura Bacău a pus în practică o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia şi aleşii condamnaţi cu suspendare îşi pierd mandatul.
La sfârşitul săptămânii trecute, a demisionat din funcţie şi viceprimarul oraşului, Nicolae Gnatiuc (PSD), municipiul rămânând astfel fără conducere.