ELENA UDREA, preşedintele PMP, a fost aleasă cu aproximativ 80 la sută dintre voturi.
"Vă promit că vom construi partidul de care România are nevoie. Vă promit că vom conta în alegerile prezidenţiale din această toamnă şi vă promit că vom fi primul partid din România în 2016", astfel şi-a încheiat ELENA UDREA primul discurs ca preşedinte al PMP.
DANIEL FUNERIU a ţinut şi el un scurt discurs, după ce a pierdut şefia PMP: "Avem un singur obiectiv, preşedinţia României în noiembrie 2014, niciunul dintre membrii acestui partid nu poate lipsi de la apelul partidului pentru a câştiga preşedinţia României în toamnă".
Adrian Papahagi a anunţat, sâmbătă, la Congresul PMP, că se va retrage din cursa pentru şefia partidului, pentru a-l sprijini pe Daniel Funeriu. Adrian Papahagi a făcut acest anunţ după discursul Elenei Udrea şi după ce, înaintea Elenei Udrea, şi el a susţinut o intervenţie în faţa delegaţilor la Congres, în calitatea sa de candidat.
Papahagi i-a rugat pe delegaţii prezenţi la Congresul PMP să-l voteze pe Daniel Funeriu, precizând că personal se retrage "în rezerva de cadre a partidului", urmând să poată fi folosit ulterior de PMP.
Anterior, în discursul rostit în faţa delegaţilor la Congres, Adrian Papahagi a arătat că "marii politicieni sunt oameni de curaj", el adresând şi un îndemn inedit: "Nu vă fie frică, nu fiţi căcăcioşi!". Papahagi a reamintit că a folosit un îndemn similar şi atunci când era în PDL. "Acum repet şi aici, nu vă fie frică, nu fiţi căcăcioşi! Noi nu suntem căcăcioşi, noi suntem curajoşi, nu vă fie frică să spuneţi ceea ce credeţi", a arătat el. "Marii politicieni sunt oameni de curaj, restul sunt căcăcioşi", a adăugat Adrian Papahagi.
El a mai arătat că unii au ales "să se dea pe mâna unui caporal", în loc să meargă cu "un căpitan încercat".
Adrian Rădulescu a anunţat decizia de a se retrage din cursă printr-un comunicat de presă difuzat sâmbătă. "Sunt om de echipă şi am suficientă experienţă politică încât să înţeleg ce drum trebuie să urmeze Mişcarea Populară pentru a deveni principalul partid de centru-dreapta din România. Avem nevoie de un lider autentic, care să adune oamenii în jurul lui, gata să muncească 24 de ore pe zi dacă este nevoie, care să se lupte cu adversarii politici şi să fie şi carismatic. De aceea cred că soluţia este Elena Udrea. M-am înscris primul în această competiţie, înainte ca ea să se înscrie, aşa că acum am decis să mă retrag şi să îi acord Elenei Udrea susţinerea mea", a declarat Adrian Rădulescu, conform sursei citate.
Întrebată, înainte de începerea Congresului PMP, despre retragerea lui Adrian Rădulescu din competiţia pentru şefia partidului, Elena Udrea a spus că nu este un gest care să o surpindă, arătând că acesta s-a înscris în competiţie înainte ca ea să facă acest demers.
"Am făcut întotdeauna echipă cu domnul Rădulescu, îi mulţumesc pentru susţinere, nu este neapărat un gest care să mă surprindă, este un om care a muncit mult pentru partid", a spus Udrea.
Întrebată dacă preşedintele Traian Băsescu a fost invitat la primul Congres al PMP, Udrea a arătat că, din câte ştie, şeful staului a fost invitat, însă este plecat din ţară.
Udrea a fost întâmpinată pe holul Palatului Parlamentului, unde are loc evenimentul, de Daniel Funeriu, şi el candidat la şefia PMP, care i-a oferit un măr verde, simbolul partidului. "Sper să fac echipă cu domnul Funeriu", a spus Udrea.
Primul Congres al PMP a început, la puţin timp după ora 11.00, când, pe acordurile melodiei "Happy", au urcat în scenă preşedintele interimar Eugen Tomac şi alţi reprezentanţi ai partidului. A fost intonat apoi imnul de stat al României. La ora transmiterii acestei ştiri, liderul interimar Eugen Tomac îşi prezintă raportul de activitate.
Cei aproximativ 1100 de delegaţi ai PMP urmează să aleagă preşedintele partidului, opt vicepreşedinţi, opt secretari executivi, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi.
Elena Udrea Și Daniel Funeriu vor candida doar pentru funcţia de preşedinte al partidului, în timp ce ceilalți competitori vor mai candida şi pentru alte funcţii. Astfel, Adrian Papahagi va candida şi pentru un post de vicepreşedinte pe strategii şi relaţii politice, iar Gelu Vişan pentru o funcţie de secretar general adjunct.
Concurenţă mai mare, cinci pe un loc, este la funcţia de vicepreşedinte pentru strategii şi relaţii politice, post la care aspiră Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Ştefan Vlaston, Radu Mihai Cristescu şi Iulia Mirescu.
Pentru un post de vicepreşedinte pentru relaţiile cu mediul de afaceri vor candida Florin Secară, Marian Berdan şi Gunter Erich Wotsch.
Mai candidează pentru funcţiile de vicepreşedinte pentru politici publice - Marin Anton, vicepreşedinte pentru resurse umane - Nicolae Ivășchescu, vicepreşedinte pentru comunicare şi imagine - Florian Dumitru Staicu, vicepreşedinte pentru administraţie publică - Gabriel Berca, vicepreşedinte pentru relaţia cu societatea civilă - Petru Movilă, vicepreşedinte pentru relaţii internaţionale - Cristian Preda.
Preşedintele interimar al PMP, Eugen Tomac, va candida pentru funcţia de vicepreşedinte pentru românii de pretutindeni.
Pentru funcţia de secretar general al partidului va candida Cristian Petrescu, iar pentru cele două posturi de secretar general adjunct - Gelu Vişan şi Sergiu Ionuţ Diacomatu.
Vasile Gherasim şi Corina Gheorghe vor candida pentru postul de secretar executiv pentru strategii politice. Pentru celelalte funcţii de secretar executiv vor candida Adrian Rădulescu (politici publice), Cătălin Cristache (resurse umane), Mihai Rogojan (comunicare imagine), Claudiu Iorga Palaz (administraţie publică), Florin Gheorghe (mediu de afaceri şi patronate), Mihaela Stoica (relaţia cu societatea civilă), Dan Radu Zătreanu (românii de pretutindeni), Valerian Vreme (relaţii internaţionale).
În cazul în care sunt mai mulţi candidaţi pe un post, va câştiga cel care va obţine majoritatea absolută de voturi, în caz contrar primii doi clasaţi intrând în turul al doilea.