Congresul PPE se desfăşoară la Romexpo, reuniunea fiind găzduită de Partidul Naţional Liberal în parteneriat cu Partidul Popular European.
Ursula von der Leyen, actuala şefă a Comisiei Europene, este candidata unică pentru a conduce lista Popularilor la scrutinul european din 9 iunie şi, prin urmare, pentru a obţine un nou mandat de cinci ani la şefia executivului comunitar.
În afara alegerii Ursulei von der Leyen drept candidată pentru şefia CE, congresul PPE va adopta şi manifestul electoral în perspectiva alegerilor europene din luna iunie.
La reuniune a fost confirmată prezenţa a 11 şefi de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, la care se adaugă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, şi preşedintele PPE, Manfred Weber.
Cei 11 şefi de stat şi de guvern din UE, care vor vorbi la congres, sunt preşedintele Klaus Iohannis, premierul finlandez Petteri Orpo, premierul luxemburghez Luc Frieden, premierul suedez Ulf Kristersson, premierul cipriot Nikos Christodoulides, cancelarul austriac Karl Nehammer, premierul irlandez Leo Varadkar, premierul croat Andrej Plenkovic, premierul polonez Donald Tusk, premierul elen Kyriakos Mitsotakis şi şefa guvernului lituanian, Ingrida Simonyte.
La evenimentul de la Bucureşti participă şi lideri europeni din afara UE, membri ai PPE, precum preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, sau preşedinta Elveţiei, Viola Amherd.
Prima zi a reuniunii va fi deschisă de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi preşedintele PPE, Manfred Weber.
Va urma o dezbatere despre "vocea satelor, oraşelor şi regiunilor", continuată de discuţii de grup în stil Davos, concentrate pe trei teme: securitatea şi apărarea, solidaritatea între generaţii, economia şi locurile de muncă. Apoi, vor avea intervenţii şefi de stat şi de guvern europeni din afara UE, precum şi lideri de partide de opoziţie din afara UE, afiliate PPE, printre care şi lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia. Prima zi a reuniunii se va încheia cu prezentarea şi votarea manifestului PPE pentru alegerile europene.
Bucureştiul a mai fost gazda unui congres al Popularilor Europeni în octombrie 2012.