De exemplu, deputatul de Bihor Găvrilă Ghilea (vicelider de grup PNL) nu avea nicio idee despre ce se discută joi în Cameră.
„Eu nu sunt în București acuma, pentru că a fost o problemă în județ și n-am fost la București. A fost înmormântarea mamei lui Vasile Blaga – am fost la înmormântare. Sunt în Oradea”, a declarat Ghilea pentru PSnews.ro, adăugând că nu va ajunge astăzi la Parlament.
În schimb, alt vicelider, Valeria Șchelean-Șomfelean, avea deja temele făcute.
„Din ce știu eu, era Legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanțe pe perioada de vacanță (pentru că noi acuma suntem în sesiune extraordinară) și modificările de la Comisia de buget, alea pe Codul Fiscal – eu atâta știu că se va discuta.
În schimb, Mara Calista (fostă secretară a Alinei Gorghiu și ulterior consilieră a lui Dacian Cioloș) nu a fost la fel de bine informată.
„Încă n-am aflat – aștept să ne dea și nouă semn. O s-avem o ședință de grup mai târziu. Nu știu să vă spun exact (cum va vota – n.r.), pentru că nu s-a concretizat programul încă. Când se concretizează, îți dau semn”, ne-a spus Calista.
Mai mult pe PSNews.ro.