"La ora 15.00, reprezentanții OCPI de pe raza județului implicat și de la ora 17.00, prefectul acestui județ", a anunțat senatorul Gabriela Firea, la finalul primei ședințe a comisiei.
Ea a precizat că toți cei care vor fi audiați trebuie să vină la comisie cu documentele referitoare la subiectul anchetat. Totodată, Firea a arătat că audierile vor viza atât instituțiile, cât și persoanele implicate în cazul terenurilor achiziționate de Ioana Băsescu.
"Audierile vor avea două părți. În prima parte vor fi audiate instituțiile, prin reprezentanții lor, în legătură cu istoricul acestor terenuri și în a doua parte vor fi invitate și alte persoane în legătură cu care se face vorbire în aceste documente, pe care le vom primi, sperăm, cu celeritate încă de luni. Primele instituții invitate săptămâna viitoare vor fi OCPI, reprezentanții Cărții Funciare, prefectul, primarul, directorul Institutului Fundulea, ANRP, ADS, APIA, Ministerul Agriculturii, direcțiile agricole, consilierul Adrian Rădulescu și, de asemenea, notarii implicați", a declarat Firea.
Ea a mai anunțat că începând de săptămâna viitoare comisia va avea un site.