"Au fost prezenți 23 de membri ai comisiei, la reținere au fost 13 voturi "da", 5 voturi "nu", 4 abțineri iar un vot a fost anulat. La arestare au fost 13 voturi "da", 4 "nu", 5 abțineri, un vot anulat", a declarat vicepreședintele comisiei Ciprian Nica.
DNA cere arestarea deputatului PSD Ion Ochi, sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu. Anchetatorii susţin că faptele respective ar avea legătură cu perioada în care Ochi ocupa funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, în 2011.
DNA cere arestarea deputatului PSD Ion Ochi
La acea vreme, spun procurorii, Ion Ochi ar fi încălcat prevederile legii privind achiziţiile publice şi ar fi convenit cu firma unui apropiat să execute anumite lucrări de reparaţie a unui drum judeţean, D.J. 112D, între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului.
"În a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice, inculpatul Ochi Ion, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, a convenit cu inculpatul Nica Cristian Dorin ca firma acestuia din urmă, să execute lucrări de reparații ale unui drum județean, D.J. 112D, între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului. Prin aceasta, a urmărit obținerea de foloase materiale necuvenite, precum și de capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfășoare în toamna anului 2012 (alegeri în urma cărora a și devenit deputat). Aceste lucrări au fost efectuate în proporție de aproximativ 60% în perioada noiembrie-decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Brașov, fără a exista vreun contract, fără specificații tehnice și fără supraveghere din partea unui diriginte de șantier", se arată într-un comunicat al DNA.
Potrivit aceleiaşi surse, lucrările au fost executate necorespunzător, nu au fost finalizate, iar în prezent drumul județean respectiv se află într-o stare comparabilă cu cea de dinaintea reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleași reparații.
"Pentru a crea o aparență de legalitate și pentru a putea justifica decontarea și plata lucrărilor, firma inculpatului Nica Cristian Dorin a participat la o procedură formală de achiziție publică, context în care, la instigarea inculpatului Ochi Ion, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câștigătoare societatea omului de afaceri cu un punctaj maxim, deși oferta depusă nu a fost în realitate analizată. Mai mult, pentru a-i asigura folosul, inculpatul Ochi Ion i-a determinat pe ceilalți participanți care au contestat procedura licitației să-și retragă contestațiile formulate", mai precizează sursa citată.