„Marţi, lucrăm de la ora 15.00 la ora 19.00. Am convenit cu colegii să ne vedem cu domnul Mircea Geoană, candidat la vremea aceea la prezidenţiale, cu domnul Dan Şova şi cu domnul Viorel Hrebenciuc, care era şeful campaniei electorale a PSD”, a adăugat Fifor, săptămâna trecută.
„Ne-am propus să lucrăm luni, marţi şi miercuri în şedinţa comisiei. Începem deja să invităm pentru audieri o serie de persoane, la propunerea colegilor, persoanele implicate în ceea ce s-a întâmplat în 2009".
Ce s-a stabilit în şedinţa de luni
Audierile de marți ar urma să înceapă la ora 15.00. Președintele comisiei, senatorul PSD Mihai Fifor, a anunțat că a obținut acceptul din partea lui Octavian Opriș, care se prezentase la Parlament, ca audierea sa să aibă loc marți și nu luni cum a fost convenit inițial.
„L-au rechemat pe Muhuleț (Marian Muhuleț — n.r.) pentru că mai erau niște întrebări de pus. (...) Opriș (Octavian Opriș — n.r.) (...) și, probabil, că vor fi audiați doi dintre cei chemați mâine (marți — n.r.) care au răspuns că ar veni. În speță, Mircea Geoană și Viorel Hrebenciuc. Șova (Dan Șova — n.r.) a comunicat că nu are cum să vină", a spus senatorul PNL, Daniel Fenechiu, vicepreședinte al comisiei, la finalul ședinței de luni.
Ce a spus Andronic la audieri
Primul audiat a fost jurnalistul Dan Andronic, cel care a făcut recent o serie de dezvăluiri în publicația pe care o patronează, cu privire la o "întâlnire de taină" care ar fi avut loc în seara turului doi. Jurnalistul Dan Andronic le-a relatat luni senatorilor și deputaților despre vizita sa, în seara de 5 spre 6 decembrie 2
Jurnalistul Dan Andronic a declarat luni că a fost chemat acasă la Gabriel Oprea, în noaptea alegerilor prezidențiale din 2009, pentru a da un sfat în calitate de fost jurnalist și consultant politic, situația sa contractuală cu fostul candidat Traian Băsescu încetând de fapt tot atunci, scrie Agerpres.
"Acel eveniment din 2009 a devenit extrem de relevant în condițiile în care mi-am dat seama că vorbim de o matrice, că nu e un eveniment izolat. (...) Acolo am fost chemat pentru a oferi un sfat în ceea ce privește modul de reacție față de mass-media, pentru că eram un om care avusese contacte în această zonă — în 1992 eram ziarist, devenisem consultant, dar îmi păstrasem legăturile și expertiza în zona mass-media. (...) Am fost în calitate de consultant, tocmai terminasem campania electorală cu Traian Băsescu. Din punct de vedere formal, lucrurile se terminaseră odată cu începutul votului la turul doi de scrutin, pentru că nu mai ai ce să..., orice contract se închide, urmează rezultatul și nu ai ai ce să schimbi în ziua aia. Dacă vreți, ieșisem din sfera contractuală cu Traian Băsescu", a spus Andronic, în timpul audierilor din Comisia parlamentară de anchetă pe marginea alegerilor prezidențiale din 2009, difuzate de site-ul Camerei Deputaților.
"Potoliți-l pe Vîntu și potoliți și Realitatea!"
Senatorul PNL Daniel Fenechiu l-a întrebat în comisie pe Dan Andronic dacă nu își face griji că s-ar putea afla "în zona instigării", având în vedere discuția pe care jurnalistul susține că ar fi avut-o în seara alegerilor cu Laura Codruța Kovesi în care i-ar fi spus acesteia: "potoliți-l pe Vîntu și potoliți și Realitatea".
"Nu, pentru că am dat-o pe un ton de glumă, nu a fost un sfat prin care o îndemnam pe dna Kovesi să îl aresteze pe Vîntu. Nici nu mi-aș fi închipuit că face dna Kovesi așa ceva ca să potolească o televiziune. A fost pur și simplu o remarcă colocvială", a precizat Dan Andronic.
El a adăugat că a "recitit cu curiozitate" rapoartele SRI din 2004 și "până la ultimul". "Și am aflat cu suprindere, inclusiv pentru mine, că în 2013 SRI-ul scria negru pe alb despre binomul instituțional Ministerul Public — Serviciul Român de Informații. Negru pe alb. Vorbea despre echipele comune de procurori, ofițeri de informații. Vorbea despre faptul că ofițeri cu specialitate juridică din cadrul SRI se implică în probleme de procedură penală. Lucrurile astea toți le-am știut — au fost și votate de Parlament. Au căpătat o cu totul altă valoare în momentul în care am început să aflăm alte lucruri și să înțelegem alte lucruri", a susținut jurnalistul.
Dan Andronic a reafirmat că nu poate să "pună degetul cu precizie" pe faptul că cei care s-au aflat acasă la Gabriel Oprea în acea noapte, printre care Laura Codruța Kovesi, George Maior, Vasile Dîncu, Florian Coldea, ar fi acționat pentru a modifica rezultatul alegerilor prezidențiale.
Comisia de anchetă a alegerilor din 2009. Andronic, detalii despre întâlnirea din casa lui Oprea
Ana Maria Pătru, reprogramată pentru 29 mai- 2 iunie
Fifor le-a mai comunicat colegilor parlamentari că Ana Maria Pătru, vicepreședinte AEP în 2009, a solicitat o reprogramare a audierii pentru perioada 29 mai — 2 iunie.
„Vă propun să o invităm pe doamna Ana Maria Pătru săptămâna viitoare la audieri. Și domnul Dan Șova, de asemenea, a solicitat o reprogramare după data de 5 iunie și vă propun să discutăm cu domnul Șova în săptămâna imediat următoare după data de 5 iunie", a spus Mihai Fifor.
El a mai propus audierea miercuri a lui Dan Fătuloiu, fost secretar de stat din Ministerul Administrației și Internelor care coordona zona de ordine publică, având în vedere că atunci urmează să se prezinte la comisie și ceilalți reprezentanți ai MAI. 12.30: Audierile continuă cu vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ. In momentul alegerilor prezidenţiale din 2009, acesta ocupa şi funcţia de purtător de cuvânt al instituţiei.