Decizia vine după ce Gabriel Oprea a anunțat că UNPR va ieși de la guvernare dacă PSD modifică Codul Penal.
Gabriel Oprea susține că este gata să iasă de la guvernare. Afirmația vicepremierului vine în contextul în care Camera Deputaților trebuie să voteze 22 de modificari la Codul Penal și la cel de procedura penală. Anunțul lui Gabriel Oprea a fost făcut la Pro TV.
"I-am spus-o si lui Victor Ponta le-am spus și colegilor, în momentul în care constatăm, că se lucrează de exemplu la Codul ăla penal, unii pe furiș vor să-l modifice, sau se dorește un atac asupra statului român, pe noi ne pierd de parteneri
Dacă cumva actuala coaliție ar încerca să darâme ceva din statul român ne-a pierdut drept parteneri și i-am zis sși lui Ponta foarte serios. Dacă cineva, un grup, vrea să-și aranjeze anumite interese, nu sunt de acord, nici eu nici UNPR", a declarat Gabriel Oprea.
Președintele Klaus Iohannis a criticat deja în termeni foarte duri modificările la Codul Penal și Codul de Procedură Penală, pe care vrea să le facă PSD. Șeful statului a catalogat modificările drept neavenite, spunând că nu este de acord cu ele.
”După părerea mea, lupta anticorupţie trebuie să continue cu toată forţa; aceste modificări propuse sunt neavenite, nu sunt de acord cu ele. MCV-ul este un instrument care şi-a dovedit utilitatea, dar care, aşa cum am discutat cu reprezentanţii CE, ai Consiliului European, trebuie să ajungă în faza de finalizare. Recent, reprezentanţii Comisiei au ajuns în ultima fază de MCV - phase out - nu de azi pe mâine, ci în câţiva ani. E realist ce a promis d-nul Juncker ca acest mecanism să se finalizeze până la sfârşţitul mandatului acestei Comisii”, a spus Klaus Iohannis.
Parlamentarii au pregătită o nouă ofensivă asupra Codului Penal: zeci de propuneri de modificare a noilor legi penale într-o singură zi, marţea viitoare.
Printre modificările propuse parlamentari, eliminarea cătuşelor pentru politicienii acuzaţi de corupţie şi schimbarea modului în care poate fi dispus arestul preventiv.
Senatorul PSD, Şerban Nicolae, susţine că doar cei acuzaţi de fapte comise cu violenţă ar trebui să poarte cătuşe. Acelaşi parlamentar mai vrea ca persoanele care dezvăluie informaţii din dosarele penale aflate pe rol să fie pedepsite cu închisoare de până la 3 ani.
Ambele proiecte au fost adoptate tacit de Senat, iar votul final îl vor da deputaţii. Tot Senatul a fost de acord ca, pentru arestarea preventivă, să existe "indicii temeinice", nu suspiciuni rezonabile, aşa cum prevede actualul text de lege.
Senatorul Haralambie Vochiţoiu, membru UNPR, vine şi el cu o sugestie. Hotărârile instanţelor să devină executorii, doar atunci când apare şi motivarea lor.
Parlamentarii vor şi reluarea discuţiilor despre amnistie şi graţiere, proiecte votate în Marţea Neagră din 2013 şi respinse definitiv anul trecut.