Preşedintele CNS, Izsak Balazs, afirmă, într-o scrisoare adresată premierului Victor Ponta şi dată publicităţii vineri, că reprezentanţii formaţiunii au primit cu "satisfacţie şi mulţumire" răspunsul Cancelariei primului-ministru la petiţia adoptată de către demonstranţii din Târgu Mureş în cadrul Zilei Libertăţii Secuieşti din 10 martie.
Izsak adaugă însă că trebuie să exprime anumite rezerve şi critici faţă de mai multe afirmaţii din documentul respectiv.
Astfel, preşedintele CNS consideră că "nu este acceptabilă" afirmaţia privind Recomandarea 1201/1993 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care se susţine că "acest document nu are valoare juridică obligatorie şi, pe cale de consecinţă, nu impune statelor obligaţia de reorganizare teritorială sau de garantare a autonomiei teritoriale pe criterii etnice".
"Respectarea şi onorarea angajamentelor internaţionale ale statelor este un factor fundamental de stabilitate, iar negarea sau interpretarea evazivă a acestora este deosebit de gravă şi nu este agreată de comunitatea internaţională", susţine Izsak.
Preşedintele CNS solicită în continuare începerea unui dialog pentru ca Ţinutul Secuiesc să capete un statut special, corespunzător situaţiei istorice şi teritoriale specifice, să aibă autorităţi administrative autonome, pe baza unei legi organice.
"Pentru această doleanţă suntem consideraţi duşmani, etichetaţi cu diverse calificative peiorative, ameninţaţi uneori de autorităţile statutului, iar primarii noştri sunt persecutaţi chiar şi pentru folosirea simbolurilor noastre", susţine, în scrisoare, preşedintele CNS.
Cu privire la reforma administrativ-teritorială, Izsak atrage atenţia că CNS nu a susţinut niciodată că "o anumită configuraţie administrativ-teritorială" ar fi impusă statelor, doar a atenţionat, în repetate rânduri, asupra unor acte normative internaţionale "ce se vor respecta în mod obligatoriu" la orice reformă administrativ-teritorială.
În ceea ce priveşte regiunile de dezvoltare, Izsak menţionează că în România au fost înfiinţate unităţile teritoriale NUTS2 cu ignorarea unor criterii impuse: "agregarea se realizează pe baza unor criterii corespunzătoare, precum situaţia geografică, socio-economică, istorică, culturală sau de mediu".
"Criteriul cultural şi istoric a fost respectat în toată Europa, exceptând România", afirmă preşedintele CNS.
Izsak menţionează că în scrisoarea Cancelariei premierului se afirmă că "statele nu au obligaţia de a promova o reformă administrativ-teritorială în funcţie de criteriul etnic sau pe principiul segregării".
"Nici în petiţia pe care v-am adresat-o, dar nici în documentele noastre nu figurează termenul «etnic» sau «segregare». Nu am cerut niciodată să ne izolaţi, să ne separaţi. Am cerut doar să recunoaşteţi existenţa colectivităţii secuieşti şi a Ţinutului Secuiesc cu particularităţile sale culturale, lingvistice, religioase în conformitate cu obligaţiile asumate de România. Chiar şi autonomia o solicităm pentru toţi locuitorii Ţinutului Secuiesc, care pentru noi este o entitate teritorială istorică şi culturală. A numi «segregare» această doleanţă este o denaturare cu rea credinţă a realităţii şi nu prevesteşte nimic bun, din păcate, pentru colectivitatea de care aparţin", precizează preşedintele CNS.
În încheiere, Izsak îşi exprimă convingerea că pacea socială se poate garanta doar prin dialog.
"În acest spirit vă rugăm să primiţi o delegaţie formată din reprezentanţii Consiliul Naţional Secuiesc şi ai autorităţilor locale din Ţinutul Secuiesc, pentru a prezenta direct concepţia noastră privind viitorul Ţinutului Secuiesc. Suntem interesaţi, împreună cu populaţia majoritară, ca în România drepturile minorităţilor naţionale să fie asigurate în conformitate cu experienţele europene pozitive în acest domeniu", conchide preşedintele CNS.