"Comunitatea de români din Spania este una dintre cele mai mari și mai frumoase comunități ale noastre din lume. Fie că lucrează în construcții, servicii sau că și-au deschis propria afacere, ne reprezintă țara cu mândrie și, prin ei, România a ajuns mai cunoscută și mai apreciată în Spania. Din acest an, românii stabiliți aici pot deține dublă cetățenie. Este un demers pe care l-am inițiat ca prim-ministru, conștient fiind că, în Europa, Spania mai are asemenea acorduri doar cu Portugalia și Franța", a scris Nicolae Ciucă, într-un mesaj postat, marţi, pe contul său de Facebook.
Ciucă: Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetățenie
El a spus că este „unul dintre românii care a petrecut ceva timp în afara ţării – la studii în SUA sau în misiuni militare pe alte continente”.
"Știu foarte bine că dorul de țară nu dispare niciodată. E adevărat că, pentru unii dintre românii din diaspora, decizia de a rămâne în afara țării este luată. Asta nu înseamnă că noi nu trebuie să facem tot ce e posibil ca, atunci când vin acasă, să găsească tot mai puțină birocrație, mai multe drumuri bune și o economie mai dezvoltată. Îmi doresc ca, ori de câte ori se întorc în țară, să simtă că se întorc într-un loc care se schimbă în bine.Le-am mulțumit românilor din Spania pentru tot ce fac pentru țara lor, chiar și de la distanță și i-am felicitat că, indiferent de locul unde au ales să trăiască, au rămas ROMÂNI", a arătat președintele PNL.