"Relationarea unui individ cu o persoana publica e foarte usor de realizat. Intr-adevar, presedintele Romaniei m-a cununat. E o relatie nas-fin atat de frumoasa, pe care as dori-o oricarui tanar care se casatoreste. Nu m-a cununat cand era presedinte, m-a cununat cand era ministr al Transporturilor".
Sunt declarațiile făcute de medicul Cătălin Cîrstoiu în anul 2010, la un an de când a fost numit manager interimar al Spitalului Universitar de Urgență București. Tot în 2010, președintele și-a decorat finul, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății.
Cum a devenit Cătălin Cîrstoiu medic primar cu 4 ani mai devreme. Documente-bombă prezentate de Realitatea Plus
Încrengătura din familie este, însă, mult mai amplă. Cătălin Cîrstoiu este fiul politicianului Ion Cîrstoiu, care, la începutul anilor 90, a fost prefect de Argeş şi primar al muncipiului Piteşti. Ulterior, între 1996 şi 2004, Ion Cîrstoiu a fost deputat ales pe listele PD, partid condus din 2001 de Traian Băsescu. Prin prisma relațiilor de familie, Cîrstoiu a ajuns să fie cununat de Băsescu, în 1998, când acesta avea doar 23 de ani și era în student în anul V.
Cătălin Cîrstoiu a explicat cum a ajuns Traian Băsescu să-i fie naș: Eram un copil, aveam 23 de ani
"Noi avem o rel parentala, cel putin asa-i privesc. Iar din punctul meu de vedere, stiti vorba aia ca <<Hotul striga hotul>>? Ei, cam asa ar fi acuma. Cand spui, <<Domne, e finul lui Basescu>> inseamna ca tu, la randul tau, ai avut niste beneficii de pe urma relatiilor... Nu, eu nu am avut niciun beneficii de pe urma acestei relatii", a declarat Cîrstoiu.
Cîrstoiu a recunoscut. Ce a vorbit cu Băsescu înainte de a accepta să candideze la Primăria Generală? "Nu sunt un candidat de sacrificiu!"
Medicul ortoped a fost inclusiv de gardă în noaptea de 7 mai 2006, când șeful statului a mers la unitatea medicală din cauza unor dureri de spate, care s-au dovedit a fi o hernie de disc.
Recent, candidatul PSD-PNL a recunoscut faptul că a discutat cu Băsescu, cel care de altfel i-a recomandat să nu intre în cursa pentru Primăria Capitalei.