"Colegii de la USR au declarat public că vor susţine moţiunea de cenzură şi spunem lucrul acesta de aproape un an de zile că acest Guvern trebuie să plece acasă. Acest lucru a fost dovedit şi la alegerile parlamentare, când oamenii s-au exprimat şi vizavi de ce se întâmplă în ţara asta. Deci suntem într-o situaţie în care legitimitatea acestei majorităţi scăzuse la cel mult o treime din susţinerea electoratului şi totuşi în Parlament au avut o majoritate care le-a permis să rămână la guvernare. Acum se pare ca miracolul se destramă, domnul Tăriceanu nu mai susţine Guvernul, pentru că nu-şi mai găseşte locul şi interesele acolo", a afirmat Cioloş, la Digi 24.
Potrivit fostului premier, "Guvernul merge la fel de prost ca înainte, problemele sunt aceleaşi". "Şi la domnul Tăriceanu şi la Victor Ponta sunt calcule politice, joacă şi cu PSD-ul, şi cu cei din Opoziţie - cine dă mai mult, cine iese primul. Noi am spus-o încă de la început - venim cu un proiect de guvernare, suntem gata să intrăm la guvernare cât mai repede, dar cu legitimitate în Parlament, care să ne permită să punem în aplicare un program de restructurare de care România are nevoie şi pe care românii îl aşteaptă", a explicat preşedintele PLUS.