Anunţul privind demiterea lui Vlad Alexandrescu a fost făcut, sâmbătă seara, de premierul Dacian Cioloş, pe Facebook, ca urmare a scrisorii pe care acesta a trimis-o GDS şi în care acuza presiuni şi acţiuni de intimidare directă din partea unor colegi din Cabinet, precum şi răceala unora după ce a luat atitudine în problema plagiatelor. Premierul spune că este păcat că Vlad Alexandrescu a ales să se termine în acest fel, dar că viaţa merge înainte.
"Legat de ultimele discuţii in jurul demisiei Ministrului Culturii : E pacat că domnul Alexandrescu a ales să termine în acest fel. E alegerea dumnealui. Iar dacă domnull Alexandrescu are ceva de spus, să o facă. Mă întreb de ce nu a făcut-o până acum, şi de ce nu mi-a comunicat mie sau în guvern situaţiile cu care susţine că s-a confruntat. Viaţa merge înainte. Reformele vor continua şi în cultură şi în alte domenii. Doresc tuturor sa găsească înţelepciunea de a respecta Sărbătorile de Paşti", a scris Cioloş.
Şeful Executivului precizează că marţi va trimite propunerea de revocare şi o nouă nominalizare.
"Marţi voi trimite domnului preşedinte revocarea din functie a d-lui Alexandrescu şi nominalizarea noului ministru. Căruia îi voi cere să continue reformele. În mod transparent şi onest. Dar nimeni nu are proprietatea asolută a reformelor. Nici măcar eu. Fiecare însă, cred că trebuie să facem ceea ce ne dictează conştiinţa. Lumina Sărbătorilor de Paşti să ne lumineze fiinţa. Şi să aşteptăm de la ceilalţi să fie mai buni, prin efortul nostru al fiecăruia de a ne ameliora. Cu Dumnezeu spre noi înşine!" a comentat premierul.
Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, a acuzat membri ai Guvernului de acţiuni de intimidare prin intermediul unei scrisoari trimise "în spiritul transparenţei" către Grupul pentru Dialog Social (GDS).
"Prin multe decizii şi acţiuni ale mele, am deranjat grupuri de interese foarte variate. Unele au fost foarte vizibile, cum ar fi interesele de la Roşia Montană sau de la Cathedral Plaza din Bucureşti. Ele mi-au adus încercări directe de intimidare, am fost chemat in Parlament să dau socoteală, sunat de oameni politici. Când am oprit dărâmarea casei Nanu-Muscel din Piaţa Romană, am fost sunat chiar de un coleg de Guvern, cu intimidare directă", susţine Vlad Alexandrescu în scrisoarea trimisă către Grupul pentru Dialog Social (GDS).
"Faptul că, în mai multe şedinţe de Guvern, m-am pronunţat în favoarea retragerii imediate a titlurilor de doctor în cazuri de plagiat notorii (...) mi-a adus o adversitate rece a acelor miniştri care erau implicaţi", mai spune ministrul, referitor la cazurile de plagiat în obţinerea anumitor diplome.
"În momentul de faţă, cred că o reacordare a încrederii Prim-Ministrului în mandatul meu şi în reforma pe care am început-o ar fi singura cale prin care aceste reacţii ar putea fi stopate, măcar pentru o perioadă", a mai spus Alexandrescu, în finalul scrisorii.
Ulterior, ministrul a precizat, tot pe Facebook, că scrisoarea către GDS în care acuză membri ai Guvernului de acţiuni de intimidare a devenit publică fără voia sa şi spune că nu are nimic de adăugat faţă de cele invocate şi nu a dorit să condiţioneze astfel rămânerea sa în Guvern.