"Tăierea ilegală a pădurilor a fost un subiect prezent în mod constant în mesajele venite din partea cetățenilor. A fost clar, încă de la începutul mandatului, că problema e una care vine din timp și care necesită atât soluții imediate pentru a ține sub control procesul, dar și soluții pe termen mai lung pentru a eradica fenomenul tăierilor ilegale. Am luat în acest an mai multe măsuri de ordin legislativ pentru controlul tăierilor ilegale de păduri. În paralel cu acestea, Ministerul Mediului a lucrat la un sistem complet și complex de supraveghere a tăierilor de material lemnos, în timp real, cu imagini prin satelit, care este funcțional de câteva zile și ușor de folosit", afirmă Cioloș, într-un mesaj postat sâmbătă seara pe Facebook.
El subliniază că prin aplicația InspectorulPadurii.ro oricine poate vedea, pe hartă, ce se întâmplă în pădurile României. "InspectorulPadurii.ro arată orice tăiere ilegală și generează automat o alertă către cei care trebuie să intervină. Pe de altă parte, este o formă de transparentizare a tuturor tăierilor de masă lemnoasă din România pentru publicul larg. Oricine poate vedea, pe hartă, ce se întâmplă în pădurile României: cine taie, unde taie, cât taie, cu acordul cui, de unde încarcă marfa, plus posibilele tăieri ilegale", menționează premierul.
Cioloș amintește și de măsurile adoptate de Guvern pe parcursul anului privind paza pentru proprietarii de păduri mici, protecția pădurilor virgine, dreptul de preempțiune în privința masei lemnoase pentru producătorii de mobilă autohtoni, creșterea amenzilor pentru
contravențiile silvice.
"În același timp, amintesc că măsurile adoptate pe tot parcursul anului au început deja să dea rezultate: paza pentru proprietarii de păduri mici este asigurată integral din banii statului; am început inventarierea și punerea sub protecție a pădurilor virgine din România, proces amânat din 2012; am introdus dreptul de preempțiune în licitațiile de masă lemnoasă pentru producătorii de mobilă autohtoni; am dublat și triplat amenzile pentru contravențiile silvice într-o dinamică a controalelor silvice fără precedent — peste 162.000 anul acesta. De aici înainte ține de voința oamenilor de a utiliza toate instrumentele pe care le-am pus la dispoziție și de viitorul guvern să le folosească în interesul țării", mai afirmă Dacian Cioloș.