"În timp ce domnul Liviu Dragnea nu mai poate de soarta „Cumințeniei Pământului”- nicio grijă, domnule Dragnea, procesul de achiziție decurge firesc, conform legii, pentru că acest guvern nu știe să facă lucrurile altfel și nici nu vrea să învețe de la PSD – la Guvern, “postacii” (citat Liviu Dragnea) lucrează.
Pe scurt, zeci de specialiști IT, bursieri și voluntari, muncesc de zor pentru a face mai accesibil hățișul birocratic din administrația noastră, pentru a elibera statul din captivitatea unor firme care au încheiat contracte strâmbe pe vremea guvernului PSD. Mai jos, câteva vești despre cum avansează proiectele #GovITHub.
Sper să avem posibilitatea să continuam acest mod de lucru și în anii care vin, cu soluții IT simple, inovatoare, în interesul oamenilor. Sistemele IT pot fi dezvoltate și altfel decât s-a făcut de multe ori până acum, când s-au irosit banii țării pentru firme de partid, prieteni și parteneri politici proprietari de televiziuni", a scris Dacian Cioloş, pe pagina sa de Facebook.