Cioloș, amintiri răscolitoare despre Doina Cornea. ,,Vestea că dizidenta anticomunistă ea Doina Cornea a trecut la cele veșnice, trezește în mine câteva amintiri răscolitoare. Crezul ei și al celor care s-au împotrivit sistemului, că nimeni nu îți poate lua gândul libertății, poate fi dus mai departe doar dacă ne asumăm ce suntem și ce am fost până la capăt. Dacă ne asumăm că ne putem schimba atunci când înțelegem mai bine ce se întâmplă în jurul nostru, pentru ca cei care vin să poată evalua corect prețul libertății”, a scris Dacian Cioloș, într-un mesaj pe Facebook.
„Când eram militar în termen la Cluj-Napoca - în 1988- am fost pus în situația, împreună cu alți tineri soldați cu care făceam armata obligatorie, să fac de pază la intrarea pe strada unde Doina Cornea era arestată la domiciliu sau să patrulez pe lângă statuile din oraș unde împrăștia manifeste împotriva regimului. Pornind de la acea experiență, câteva luni mai târziu am înțeles concret ce presupunea rezistența și determinarea în fața unui regim care putea însemna teroare pentru cei care îndrăzneau să gândească altfel, să gândească liber”, a povestit fostul premier.
„Azi, după aproape 30 de ani de când românii și-au câștigat libertatea și datorită luptei zilnice cu regimul a unor oameni precum Doina Cornea, realizez că încă sunt marcat de acel moment și îl împărtășesc pentru cei tineri care trebuie să înțeleagă că un stat totalitar nu îți dă opțiuni. Într-un regim totalitar avertizorii de conștiință sunt ascunși, arestați, obligați să tacă. Personal, trecând prin acel moment, am înțeles ce preț are libertatea și că nimic nu e prea mult pentru a o apăra. Mulțumesc, Doina Cornea, Dumnezeu să vă odihnească și pe noi să ne ierte”, a mai spus Dacian Cioloș.