„Cred că se referea la rata inflaţiei medii. Noi avem două legi, cea cu rata inflaţiei, dar ştiţi că se ia cu anul anterior şi avem creşterea punctului de pensie până la 40%, mai având o restanţă de 11,91 în acest moment ca să închidem legea cu mărirea până la 40%. Ştim cu toţii că în acest moment se construieşte bugetul pe anul viitor.
„Important e că toate forţele politice, mai nou şi Preşedintele României, cu toate că nu are în atribuţii acest domeniu, suntem de acord că trebuiesc mărite pensiile şi nu numai. Trebuie mărite şi salariile, salariul minim la 3.000 de lei, trebuie iarăşi de venit cu un one off pentru anumite categorii defavorizate pentru a depăşi această perioadă de inflaţie şi criza energetică. Sunt discuţii şi la UE fiindcă voucherele oferite deja de către Guvern sunt suportate şi din fonduri europene”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat, joi la Târgu-Jiu, dacă pensiile ar putea fi majorate cu până 15%, de la 1 ianuarie 2023.
„Sunt ferm convins că în acest moment am intrat în direcţia corectă. Care va fi exact procentul, cred că va fi stabilit în coaliţie, în urma consultării bugetului, cât este de sustenabilă o anume soluţie. Categoric trebuie mărite, fiindcă nu poţi să influenţezi numai zona economică dacă nu creşti şi puterea de cumpărare, astfel încât să creezi un echilibru între cerere şi ofertă. Mi-aş fi dorit, fără doar şi poate, fără să critic pe cineva, ca domnul preşedinte Klaus Iohannis şi acum 2 ani, când domnul Cîţu a încheiat cu un 2% din PIB întors în economie şi fără să mărească nicio pensie, în plină pandemie, mai ales cât mai stăteam prin casă şi unii furau, nu am aflat exact nici până acum care, să fi avut aceeaşi poziţionare, aceeaşi determinare. Dar se pare că această coaliţie îi dă încredere şi preşedintelui că România merge într-o direcţie corectă”, a mai spus Ciolacu.