„Păi cum să participe? Conform statutului actual, nu poate participa, că domnul Geoană a plecat, şi-a făcut partid. Să-l invit eu să vină înapoi? Dacă vrea să vină, să ne caute. Eu sunt ori la Palatul Victoria, ori în Kiseleff. Foarte puţin timp sunt pe acasă. Deci, dacă vrea cineva, să mă caute, am acelaşi număr de telefon de când a apărut telefonia mobilă. Adevărat cu fluctuaţii de mesaje. Când apare la doamna Şoşoacă pe Facebook, îmi vin mai multe mesaje, pe urmă îl mai uită lumea, dar nu îl schimb”, a declarat Ciolacu miercuri, la Parlament.
Într-un interviu realizat în 2021, Marcel Ciolacu afirma că nu se gândește să candideze la alegerile prezidențiale din 2024. Mai mult, liderul social-democrat chiar a precizat la acea vreme că nu este exclus ca PSD să susțină la funcția supremă un candidat din afara partidului.
Liderul PSD n-a oferit detalii despre un astfel de scenariu, dar când a fost întrebat dacă Mircea Geoană ar putea fi un astfel de candidat, a precizat că nu a purtat discuții cu nimeni. "Aș pleca, în primul și în primul rând, cu profilul viitorului candidat al PSD și mențin că statutul PSD trebuie modificat, astfel încât să existe alegeri preliminare în interiorul partidului pentru desemnarea candidatului pentru funcția de președinte al României", a afirmat Ciolacu.