Favoriţi sunt Mihai Fifor, preşedintele Comisiei de Transporturi din Senat, şi Iulian Matache, secretar de stat în ministerul de resort.
Cel mai probabil luni vom afla numele noului Ministrul, iar primul ministru spune că vrea să se consulte cu preşedintele Klaus Iohannis, înainte de numire.
Există de asemenea posibilitatea unui interimat de 45 de zile sau ca portofoliul să treacă de la PSD la UNPR.
Ioan Rus şi-a dat demisia, joi, din funcţia de ministru al Transporturilor. Totul, după ce acesta a făcut, într-o emisiune TV, o serie de declaraţii despre muncitorii români care lucrează în străinătate şi despre familiile acestora.
”Regret situația generată de declarațiile domnului Ioan Rus! Acesta și-a asumat răspunderea și mi-a prezentat demisia din funcția de ministru! Am acceptat demisia și săptămâna viitoare vom discuta despre înlocuitorul la acest portofoliu!”, a scris Ponta, pe pagina sa de Facebook, la scurt timp după ce a avut o discuţie cu acesta, la Palatul Victoria.
După declaraţiile făcute, ministrul și-a cerut scuze printr-un comunicat în care precizează că nu s-a dorit ”să aducă în niciun fel atingere demnității vreunei persoane prin acele declarații, ci doar să atragă atenția asupra prețului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate”.