În ultimul an, suma împrumuturilor acordate în nume personal de trei dintre miniştrii, respectiv consorţii miniştrilor din Guvernului Ponta a ajuns la 1.106.308 euro, adică la 4.965. 053 de lei.
Potrivit declaraţiilor de avere completate luna trecută, premierul Victor Ponta, ministrul demisionar al Transporturilor, Ioan Rus, dar şi ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, au împrumutat, în total, cu peste un milion de euro persoane fizice, dar şi firme care le sunt apropiate. Ponta menţionează în declaraţia de avere împrumuturile acordate, din bugetul familiei, de către soţia sa, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu.
Astfel, Familia Ponta a contribuit cu 65.625 lei în 2014 şi 83.000 de lei în 2015 la firma Dacianei Sârbu, D&C Sweets SRL, iar europarlamentara PSD i-a mai donat mamei sale suma de 50.000 de euro, adică alţi 223.949 lei.
La rândul lui, ministrul demisionar al Transporturilor, Ioan Rus, care încă nu a predat portofoliul, a acordat un împrumut în nume personal societăţii Ria Meridian SRL. Împrumutul s-a ridicat la suma de 2.356.120 de lei. Cu o sumă similară a împrumutat şi ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, clubul său de fitness, Atlantis Club&SPA SRL. Suma acordată de Szabo sub forma unui împrumut în nume personal a fost, astfel, de 499.300 de euro. Drept urmare, suma totală a împrumuturilor în nume personal menţionate în cele trei declaraţii de avere ajunge la 1.106.308 euro, respectiv 4,9 milioane de lei.
Ce puteau cumpăra miniştrii din banii împrumutaţi Din cei peste un milion de euro pe care i-au împrumutat, miniştrii ar fi putut achiziţiona trei case precum cea a patronului trustului Intact, Dan Voiculescu, care a fost vândută la licitaţie de ANAF, cu puţin peste 400.000 de euro, dar şi aproape tot terenul de la Nana cumpărat de fiica lui Traian Băsescu, Ioana Băsescu. Cele 290 de hectare de teren din comuna Nana, judeţul Călăraşi, au costat-o 1,3 milioane de euro pe fiica cea mare a fostului preşedinte.
Totodată, aceeaşi sumă ar fi putut să fie folosită şi pentru achiziţionarea unui penthouse de 600 de metri aflat în mijlocul Capitalei, de zece ori mai spaţios decât un apartament cu trei camere obişnuit. Bunii samariteni ai Guvernului Spre deosebire de cei menţionaţi mai sus, alţi miniştri au preferat să împrumute sume mici, unor persoane fizice. De pildă, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, menţionează în declaraţia de avere un împrumut acordat mamei sale, în 2006, în valoare de 29.600 de lei.
La rândul său, ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh declară 20.000 de euro acordaţi unui anume Chhide Bakir, bani returnaţi între timp. Un alt membru avut al Guvernului Ponta, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, dar şi soţia acestuia au acordat trei împrumuturi în valoare de 13.000 de euro. O sumă modestă, în comparaţie cu restul colegilor, a dat cu împrumut şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: 8.000 de euro.