”Lui Cazanciuc i se reproșează că nu face nimic, în general. Au fost trei parlamentari care au cerut demisia lui. Dar nu s-a supus la vot. Iar în privința Laurei Codruța Kovesi, propunerea pentru revocarea din funcție a venit de la Prahova, iar cel care a făcut propunerea a fost Daniel Savu. Cererea de revocare a ei ar fi fost înaintată lui Robert Cazanciuc. Victor Ponta nu a spus nimic. Au fost și voci care au spus ”Terminați cu prostiile”, a declarat pentru realitatea.net, unul dintre liderii PSD, participant la ședința CExN, de luni.
Robert Cazanciuc a declarat, cu puțin timp în urmă, că premierul nu i-a cerut demisia: "Oficial nu mi s-a cerut o asemenea demisie din partea premierului. Dacă mandatul meu a corespuns mandatului iniţial preluat acum 2 ani - de a avea un raport de ţară mult mai bun decât până acum, de a contribui la creşterea încrederii în actul de justiţie - dacă ministrul Cazanciuc a făcut ceea ce legea îi permite să facă - această evaluare poate fi făcută de premier. Nu am avut o asemenea discuţie cu premierul până în momentul de faţă cel puţin. Mesajul meu a fost un apel la raţiune şi la respectarea legii; dacă cineva a înţeles altfel, atunci e de rea credinţă”, a spus Robert Cazanciuc, la sediul CSM
Pe de altă parte, Daniel Savu a și precizat public, că el este unul dintre cei care au cerut demisia lui Robert Cazanciuc:
„Chiar astăzi i-am cerut mai mulți lui Victor Ponta să îl schimbe pe ministrul Justiției, oricum el nu ne reprezintă pe noi”, a declarat la Antena 3 senatorul PSD Daniel Savu, președintele demisionar al PSD Prahova, sugerând că ministrul Justiției ar reprezenta interesele unor structuri de siguranță națională, scrie bn24.ro.